Pușkin ne prezintă Dama de pică și alte 5 povestiri

1. Un citat reprezentativ din carte:

„Chibzuiala, cumpătarea și dragostea de muncă, iată cele trei cărți sigure ale mele, iată ce-mi va întrei, va înmulți de șapte ori capitalul și-mi va aduce liniștea și independența!”

2. Scurtă perspectivă asupra citatului:

Dacă căutați rețeta preferată pentru o viață (profesională) împlinită, atunci, în cadrul acestui citat, veți găsi trei ingrediente cheie care vă vor ajuta să tindeți spre o viață liniștită și independentă: chibzuiala – o carte pe care fiecare dintre noi trebuie să o posede și să știe să o folosească cu cap, pentru a nu se ajunge într-o altă extremă; cumpătarea – necesară în fiecare aspect al vieții, pentru a te putea bucura în mod corespunzător de tot ceea ce ai; și dragostea de muncă – care trebuie să existe întotdeauna, astfel încât să simți în fiecare zi că ești ca într-o vacanță.

3. Povestea din spatele alegerii cărții:

Iată că am trecut de mijlocul lui Florar, iar recenzia mea de carte pentru această lună va fi puțin atipică, în comparație cu celelalte recenzii ale mele, din simplul motiv că această carte reprezintă o colecție formată din mai multe povești. Astfel, m-am gândit să aleg această carte, întrucât îmi doream să citesc ceva din literatura rusească, să fie într-o oarecare măsură în oglindă cu anul trecut, când am citit două nuvele de Tolstoi.

Așadar, m-am oprit la cartea lui Pușkin, deoarece coperta cărții mi s-a părut destul de interesantă și mă ducea cu gândul la nobilimea rusească – o lume aristocrată, iar numele uneia dintre povestiri – „Dama de pică” – mă făcea curioasă să aflu conexiunea dintre titlu și poveste, dar și să aflu dacă titlul era o metaforă sau chiar era legat de cărțile de joc.

Am spus anterior că această recenzie va fi puțin atipică, pe lângă faptul că va avea proporții mai mari. Ei bine, iată la ce mă refeream: având în vedere faptul că această carte conține 6 povestiri (le puteți vedea titlurile la punctul 5.), punctul referitor la rezumat va fi mai amplu decât de obicei și va conține și câteva remarci în legătură cu personajele, limbajul și stilul de scriere; punctul referitor la personaje se va concentra decât asupra uneia dintre opere – „Dama de pică”, iar punctul legat de citate va cuprinde citate din toate cele 6 opere, referirea la acestea realizându-se prin numere, în ordinea lor din carte.

4. Sumar al cărții:

5. Rezumatul cărții:

Voi scrie despre fiecare operă în parte, câteva remarci și un mic rezumat, în ordinea în care acestea sunt așezate în cartea citită de mine.

(1.)- Arapul lui Petru cel Mare: Este o poveste scurtă, istorică, care îl are în prim plan pe finul lui Petru cel Mare, arapul Ibrahim, o povestire în care ni se prezintă două societăți diferite: cea franceză și cea rusească. Cum tema principală este dragostea, automat în această poveste regăsim o idilă, una interzisă și care nu are o viață lungă, dar regăsim și chinurile și trăirile rezultate în urma despărțirii și un mod inedit de pețire.

(2.)- Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin: Sunt o colecție de 5 povestioare (Împușcătura, Viscolul, Dricarul, Căpitanul de poștă, Domnișoara țărăncuță), la care Ivan Petrovici Belkin fie a luat parte (într-o oarecare măsură – în sensul că a întâlnit personajele din povestioare, iar acestea i-au expus întâmplările), fie doar a auzit de anumite întâmplări, pe care le-a transpus pe hârtie. În trei dintre ele, tema principală este iubirea, iar celelalte două – una, curajul și răzbunarea, cealaltă, visul și realitatea. Sunt povești simple, clar construite, care nu au legături una cu alta, plăcute și amuzante, cu finaluri surprinzătoare.

(3).- Dubrovski: Este o poveste mai lungă, care tratează ca teme principale: dragostea, familia, prietenia, relațiile de vecinătate, haiducia, o poveste care te poate lua prin surprindere, prin întorsătura evenimentelor bine construite și care are efectul de a transmite efectiv emoție, prin stilul simplist, prietenos și nepretențios al autorului. Această scriere ne prezintă, la început, relațiile dintre doi vecini boieri, Troekurov și Dubrovski, prieteni vechi, care se strică într-o clipită, din cauza unor neînțelegeri. În urma unui proces viciat, fiul lui Dubrovski – Vladimir Andreevici, se reîntoarce acasă, însă totul este pierdut: tatăl lui moare, iar moșia sa i-a fost luată. Astfel, povestea continuă, fiind prezentat ceea ce s-a întâmplat cu Vladimir Dubrovski (în special, în legătură cu moșia și familia lui Troekurov).

(4.)- Dama de pică: Este o povestire scurtă despre avariție și mirajul fericirii. Astfel, într-o noapte de iarnă, mai mulți tineri militari își petrec timpul jucând cărți, iar, la un moment dat, unul dintre ei le povestește despre secretul neîmpărtășit al bunicii sale referitor la o combinație mereu câștigătoare de cărți. La puțin timp, unul din acei tineri – Hermann – se gândește să afle acel secret, chiar dacă el era cumpătat și nu jucase cărți. În continuare, povestea ne poartă în urma acțiunilor și gândurilor lui Hermann legate de a ceea hotărâre.

(5.)- Kirdjali: Este o povestioară foarte scurtă, cu tentă istorică, care ne vorbește despre una din isprăvile lui Kirdjali – un tâlhar bulgar (haiduc), istorisire care se desfășoară pe meleagurile Moldovei și Basarabiei și care ne prezintă istețimea lui de a scăpa de moarte.

(6).- Fata căpitanului: Este un roman cu tentă istorică, ușor de parcurs, cu o scriitură simplă, care urmărește viața tânărului Piotr Andreici Griniov (în jur de 17 ani), ce este trimis de familie (în special, de tatăl său) în armată – să își înceapă stagiul militar în Orenburg, iar nu în Petersburg, pentru a fi „soldat, nu terchea-berchea”. Pe parcursul poveștii, Petrușa nesocotește povețele primite de la tatăl său și ignoră sfaturile servitorului său, Arhip Saveliev- Savelici. Cu toate acestea, Piotr Andreici va avea parte și de câteva beneficii de pe urma micilor lui aventuri. Bineînțeles, și în cazul acestei opere avem parte de o poveste de dragoste ce se înfiripă între Piotr Andreici și Maria Ivanovna – fata căpitanului Ivan Kuzmici.

6. Hai să cunoaștem personajele principale:

Având în vedere faptul că sunt multe opere, implicit și multe personaje, mă voi limita să scriu decât despre cele din opera „Dama de pică”.

– Hermann – protagonistul principal, un tânăr neamț, militar genist, care nu jucase în viața sa jocuri de noroc, dar fiind foarte fascinat de joc. Este cunoscut ca fiind un om chibzuit, căruia nu-i place risipa, puțin zgârcit, dornic de a fi independent, misterios și ambițios, încăpățânat, dar pasionat și plin de imaginație, romantic și perseverent. Imaginația și obsesia lui, l-au făcut să recurgă la anumite metode imorale, ceea ce l-a făcut să-și piardă adevărata identitate și să se transforme în mod negativ.

– Lizaveta Ivanovna (Lizanka, Lise, Liza) – protagonista principală, „sărmana pupilă a bătrânei contese”, „martira casei”. Este o fată simplă, săracă, dar care trebuie să se adapteze anumitor cerințe, inocentă, ascultătoare, visătoare, muncitoare, credulă. Dorința ei de a se salva din situația în care se afla, o face să se îndrăgostească de un necunoscut și să acționeze irațional, dar, în cele din urmă, acele evenimente o ajută să se dezvolte în mod pozitiv.

– Contesa Anna Fedotovna (bătrâna contesă) – personajul feminin, în jur de 80 de ani, în jurul căruia este construită întreaga intrigă a poveștii. Este o femeie răsfățată, despotică, egoistă și zgârcită, căreia îi place să respecte vechile obiceiuri și să fie mereu în centrul atenției. Ea reprezintă punctul de legătură dintre Hermann și Lizaveta Ivanovna.

7. Despre scriere și limbaj:

Aceste 6 povești ale lui Pușkin fac parte din literatura clasică, deci societatea prezentată are câteva diferențe minore față de lumea pe care o cunoaștem astăzi, mai ales că se concentrează foarte mult pe aspecte istorice. Toate aceste povestiri reliefează același stil simplist, prietenos și nepretențios îmbinat cu cel artistic (sunt realizate narațiuni frumoase, plăcute, iar modurile de expunere sunt îmbinate armonios și ușor de parcurs). În ceea ce privește limbajul, aș spune că este unul accesibil, cu puține cuvinte al căror sens să-l cauți în dicționar, iar pe parcursul lecturii nu am sesizat nici o greșeală de tipar.

8. Defilarea unor citate:

(1.)- * „Ibrahim simțea că pentru femei el nu e decât un animal ciudat, o făptură aparte, străină, aflată întâmplător în mijlocul lor, fără nici o legătură cu lumea lor. Mergea până acolo încât îi invidia pe oamenii nebăgați în seamă de nimeni, socotindu-le mediocritatea drept fericire.”

* „Orice s-ar spune, dragostea fără nădejde și fără pretenții mișcă inima femeilor mai mult decât calculele cele mai abile ale seducătorilor.”

(2.)- * „Tinerii iartă orice, în afară de lipsa de curaj; pentru ei, curajul e cea mai înaltă calitate omenească, pentru care iartă orice vicii.”

* „Venirea unui bogat e un eveniment mare pentru cel ce locuiește la țară; moșierii și oamenii lor de curte vorbesc despre un astfel de lucru două luni înainte și trei ani după aceea.”

* „Cel mai bun țintaș ce mi-a fost dat să întâlnesc făcea exerciții zilnice de tir, cel puțin de trei ori înainte de masă. Asta era la el ca un pahar de votcă.”

* „Zicalele sănătoase sunt uimitor de folositoare atunci când nu putem născoci altceva mai bun.”

* „Cititorii care n-au trăit la țară nu-și pot închipui cât sunt de fermecătoare aceste domnișoare de provincie! Crescute în aer curat, la umbra merilor din grădină, ele învață a cunoaște lumea și viața din cărți. Izolarea, libertatea și cititul dezvoltă de cu vreme sentimentele și pasiunile necunoscute frumoaselor noastre de la oraș. Pentru domnișoara de provincie sunetul clopoțelului de la ușă este o aventură, o călătorie în orașul apropiat e o epocă din viață, iar vizita unui musafir lasă o amintire trainică, uneori veșnică.”

(3).- * „Își dădu seama că mândria și vitejia nu sunt daruri ce aparțin numai celor de neam ales, și de atunci începu să-i acorde tânărului perceptor un respect care creștea din ce în ce.”

(4.)- * „Jocul mă atrage grozav, răspunse Hermann, dar nu-s în stare să sacrific strictul necesar numai cu nădejdea de a dobândi un prisos.”

* „Cel ce nu știe să păstreze moștenirea părintească, tot în mizerie va muri, cu toate puterile demonice.”

(5.)- * „- Fraților! Mi se apropie ceasul. Nimeni nu poate scăpa de ceea ce i-a fost scris! Ne vom despărți curând și aș vrea să vă las o amintire…”

(6).- * „Cititorul mă va ierta, fiindcă știe probabil, din pățaniile lui, cum se poate cădea în mrejele superstiției, cu tot disprețul pentru orice fel de prejudecăți.”

* „Pe atunci se credea că era neapărat nevoie să-ți recunoști vina, pentru a fi socotit vinovat; idee cu totul lipsită de temei și potrivnică principiilor juridice elementare! Căci dacă tăgada acuzatului nu dovedește nevinovăția, cu atât mai puțin mărturisirea lui nu poate fi luată drept dovadă a vinovăției.”

9. Concluzia la care am ajuns după lectură:

Având în vedere faptul că sunt mai multe povestiri adunate într-un singur calup, am terminat cartea de citit în aproximativ 4 zile. Însă, luând în considerare scriitura autorului, consider că este o lectură ușor de parcurs, paginile putând zbura cu ușurință una după alta, povestirile fiind atrăgătoare prin simplitatea lor, dar și prin profunzimea acestora. Astfel, aceste povestiri reunite în această carte reprezintă o carte bună pentru delectare și reflectare, oferind perspective pe care să le avem în vedere în propria viață.

10. Mențiune de pozitivitate/negativitate:

De principiu, nu am identificat chestiuni negative, însă, unele dintre povești par să se termine cam brusc și pentru acest motiv se simte că sunt nefinisate. Aș putea să mai adaug că în cadrul unora dintre povești, pare că autorul povestește întâmplări din propria viață, pe care le mai retușează puțin, dar nu este un lucru rău. Mi-a plăcut foarte mult că în cadrul uneia dintre povești am descoperit misterul din spatele numelor rusești, întrucât, uneori, te poate bulversa numele multiple ale personajelor (în cadrul operei „Dubrovski”, care, de altfel, este preferata mea, alături de „Dama de pică”). Pe scurt, cartea trece cu eticheta de pozitivitate ridicată, fiind potrivită pentru toate vârstele.

11. Cui i s-ar potrivi ca și cadou:

Cei care caută lecturi clasice din literatura rusească, cu o tentă istorică, cred că s-ar bucura să primească această carte drept cadou. De asemenea, cei care nu au încercat încă nimic din literatura rusească, consider că ar fi un bun punct de plecare să înceapă cu acest set de povestiri, motiv pentru care ar aprecia această carte drept cadou. Și, nu în ultimul rând, fanii lui A. S. Pușkin s-ar bucura să primească această carte drept cadou.

12. Evaluarea cărții:

Luând în calcul cele menționate anterior și având în vedere propriile mele preferințe, acord acestui roman nota 10 din 10.

Lăsați-vă amprenta!

ALLY

#12amprenteliterare #12amprenteliterare2025 #12luniîn12cărți #12luniin12carti #ASPușkin #ArapulLuiPetruCelMare #armată #avariție #carte #carti #ColecțiaCartePentruToți #curaj #DamaDePică #DamaDePicășiAltePovestiri #dreptate #Dubrovski #EdituraLitera #familie #FataCăpitanului #haiducie #istorie #iubire #Kirdjali #literaturăRusească #mai #numeșilocuri #numesilocuri #PovestirileRăposatuluiIvanBelkin #recenzie #recenzii #recenziiCarte #răzbunare #serviciuMilitar #vis

"#russian brutality? It's the #russian way!"

From https://t.me/pravdaGerashchenko_en

Residents of #Russia's #Belgorod region complain about instructors firing at children in the #Armata military-patriotic camp.

It appears that more parents knew about this but decided to stay silent.

The militarization of #Russian children is alarming and should be taken very seriously.

In the comments under Governor #Vyacheslav_Gladkov's post on social medja, the mother of one of the children,

Le BR si affermarono sulla scena proprio alla Pirelli, a Milano

Per conoscere la genesi delle Brigate Rosse «è indispensabile rivolgere alla facoltà di sociologia di Trento, dove crebbero politicamente e si imposero come quadri dirigenti Margherita Cagol e Renato Curcio, una particolare attenzione. Non solo perché il carattere di questa città può spiegare l’origine della cosiddetta componente cattolica delle BR (troppe volte ricordata, e spesso a sproposito), ma soprattutto perché il Movimento studentesco di Trento per le sue correlazioni con le lotte analoghe in altri paesi europei e per il suo carattere fortemente anticipatorio, rimane esemplare per tutto il movimento studentesco italiano» (Soccorso Rosso 1976, p. 26).
Le lotte studentesche del ’68 «producono come primo effetto il diffondersi in fabbrica di nuove forme di lotta, violente e illegali» (Soccorso Rosso 1976, p. 35). A partire dal ’69, si assiste alla nascita di numerosi gruppi, partiti o collettivi che si pongono il problema dell’organizzazione. Uno di questi è il Collettivo Politico Metropolitano (CPM) nato a Milano e formato dal CUB Pirelli, dai gruppi di studio di Sit-Siemens e IBM, da alcuni collettivi di lavoratori-studenti, da gruppi di lavoratori provenienti dall’Alfa Romeo, dalla Marelli, da militanti del Movimento studentesco e, infine, da militanti senza un organizzazione di riferimento (Soccorso Rosso 1976).
È proprio il CPM che costituirà il nucleo iniziale da cui, attraverso varie trasformazioni, nasceranno e si svilupperanno le Brigate Rosse. L’obiettivo del CPM è l’abbattimento violento del sistema; la rivoluzione. Secondo il Collettivo, il processo rivoluzionario si presenta come «globale, politico e “culturale” insieme» <6 e il terreno della lotta è «essenzialmente urbano». Nel documento si legge: «la città è oggi il cuore del sistema, il centro organizzatore dello sfruttamento economico-politico, la vetrina in cui viene esposto “il punto più alto”, il modello che dovrebbe motivare l’integrazione proletaria. Ma è anche il punto più debole del sistema: dove le contraddizioni appaiono più acute, dove il caos organizzato che caratterizza la società tardo-capitalistica, appare più evidente. È qui, nel suo cuore, che il sistema va colpito. La città deve diventare per l’avversario, per gli uomini che esercitano oggi un potere sempre più ostile ed estraneo all’interesse delle masse, un terreno infido: ogni loro gesto può essere controllato, ogni arbitrio denunciato, ogni collusione tra potere economico e potere politico messa allo scoperto. Il sistema può opporre soltanto il peso della sua oppressione, dei suoi ricatti, della sua corruzione. Con queste armi nessun sistema è mai riuscito a sopravvivere» <7.
La storia della principale organizzazione politica clandestina italiana – scrivono Gian Carlo Caselli e Donatella Della Porta (1990) – «affonda le sue radici nel movimento degli studenti del 1968 e nell’autunno caldo del 1969» e ne ha influenzato la struttura, l’azione e le scelte strategiche. Le Brigate Rosse non nascono da subito come gruppo armato strutturato, ma lo diventano nel corso degli anni e in risposta all’intensificarsi dello scontro con lo stato e le forze dell’ordine. È per tale ragione che, in questa sede, la ricostruzione dei mutamenti e delle evoluzioni strutturali nonché delle strategie d’azione via via adottate, avverrà parallelamente all’analisi del percorso storico dell’organizzazione.
[NOTE]
6 “Il Collettivo”, n. unico, gennaio 1970, documenti del “Collettivo”, Lotta sociale e organizzazione nella metropoli
7 Ibidem
Santina Musolino, Donne e Violenza Politica: il caso delle Brigate Rosse in Italia, Tesi di dottorato, Università degli Studi “Roma Tre”, 2016

Nel novembre del 1969, in una riunione del collettivo a Chiavari, e successivamente con l’incontro a Costaferrata (frazione di Pecorile nei pressi di Reggio Emilia) nell’agosto 1970, si posero le basi per la creazione dell’organizzazione armata delle Brigate Rosse: più che una riunione con intenti programmatici, quello di Pecorile è una assemblea che pone in nuce il passaggio dalle spranghe, dei servizi d’ordine dei nuclei collettivi di fabbrica, alle armi da fuoco di un nucleo ben organizzato, capace di intervenire in varie città, lì dove lo scontro avesse richiesto una presenza dura. <9 Questi nuclei dovevano operare su un piano di semiclandestinità in alcune delle più importanti aziende milanesi come Pirelli, Siemens, Marelli ecc. <10 Si trattava di avanguardie armate in grado di coniugare la politica con la guerra rivoluzionaria, ovvero di preparare e sostenere una guerra politica e civile di lunga durata. <11 Donatella Della Porta sottolinea come le BR si affermarono sulla scena proprio alla Pirelli, a Milano, dove lotte operaie e studentesche agivano a più stretto contatto, sfociando spesso in episodi di violenza. <12 Sarebbe stato proprio questo uso della violenza, quindi, a indirizzare la futura attività delle BR.
La città di Milano giocò poi un ruolo fondamentale nella nascita delle BR, anche in quanto città simbolo del nuovo capitalismo alienante. In questa città, che Margherita Cagol paragonava a un “mostro feroce” <13 e Mario Moretti a un “orribile termitaio” <14, l’individuo, soprattutto se proveniente da diverse realtà italiane, si ritrovava completamente straniato e isolato, perdendo ogni suo punto di riferimento.
Il panorama della violenza terroristica in Italia fu dominato senz’altro dai gruppi di estrema sinistra, e in particolare dalle BR, che fecero la loro comparsa nel 1970 facendo esplodere dei bidoni di benzina contro il box del direttore della Sit Siemens. Precedenti all’azione delle BR furono però alcune organizzazioni di sinistra come il Gruppo XXII Ottobre, il primo gruppo armato genovese, fondato nel 1969 da alcuni militanti di formazione marxista leninista, e i Gruppi di azione partigiana di Feltrinelli (che comparirono nel 1970 e si presentarono come delle specie di avanguardie autonome rispetto ai movimenti di massa internazionali). C’erano poi i NAP (Nuclei Armati Proletari), separatisi da Lotta Continua quando questa rinunciò definitivamente al ricorso alla violenza, e Autop (Autonomia Operaia), un’organizzazione la cui mira era quella di guidare una globale sollevazione della classe operaia. <15
In questo periodo le azioni brigatiste non furono particolarmente violente, ma nel 1972 si giunse, con un’escalation di violenza che porterà dal sequestro e all’omicidio a un definitivo punto di rottura con movimenti sessantottini. Tale rottura coincise con il rapimento del dirigente Sit Siemens Macchiarini, e soprattutto con la decisione di entrare in clandestinità. Questa condizione di illegalità e di forzata segretezza portò i militanti delle Brigate Rosse a estraniarsi sempre più dalla realtà e a perdere ogni possibilità di dialogo e di confronto con quella classe che pretendevano di rappresentare. <16
La “missione” delle Brigate Rosse divenne sempre più un fatto quasi trascendentale, una sorta di vocazione che andava al di là dei singoli individui e dei singoli scontri sociali, e pertanto il fine cominciò tragicamente a giustificare i mezzi. <17 Da notare è però come, per un certo periodo, l’azione punitiva delle BR fu vista quasi con favore da grosse porzioni dell’opinione pubblica, e questo fatto non fece altro che render ancor più legittimo, agli occhi dei brigatisti, il nuovo ruolo che si proponevano di assumere. L’organizzazione brigatista era passata, infatti, a mostrare un volto del tutto differente rispetto agli inizi, spostandosi da una linea difensiva a una aggressivamente offensiva. Le BR non si limitavano più a una semplice reazione nei confronti dello Stato, ma miravano ora a sostituirsi a esso.
E’ l’inizio della lotta armata. E’ l’inizio della “violenza rivoluzionaria” cioè di quella pratica organizzata armata necessaria, sistematica e continua dello scontro di classe. <18 Cominciava l’attacco al cuore dello Stato che durerà oltre 10 anni. <19
“Il movimento operaio, che si sta sviluppando nelle grandi fabbriche, manifesta un bisogno tutto politico di potere: la lotta contro l’organizzazione del lavoro, il cottimo, i ritmi, i “capi”. Per questo si muove al di fuori delle strutture tradizionali del movimento operaio, come sono il PCI e i sindacati. Il bisogno di potere lo porterà inevitabilmente a uno scontro violento con le istituzioni, anche con il PCI e il sindacato. È indispensabile quindi formare una avanguardia interna a questo movimento che possa rappresentare e costruire questa prospettiva di potere. Ma questa avanguardia deve sapere unire la “politica” con la “guerra” perché lo Stato moderno, per affermare il suo potere, usa contemporaneamente la “politica” e la “guerra”. Diventa quindi inattuale e non proponibile la strategia leninista dell’insurrezione che presuppone una fase politica di agitazione e propaganda sostanzialmente pacifica, seguita poi dalla “spallata finale”, dell’“ora X”, cioè dalla fase propriamente militare. Occorre invece preparare la “guerra civile di lunga durata” in cui il “politico” è, da subito, strettamente unito al “militare”. È Milano, la grande metropoli, vetrina dell’impero, centro dei movimenti più maturi, la nostra giungla. Da lì e da ora bisogna partire” <20 Le parole di Renato Curcio evidenziano il pathos di quella visione intima e politica delle BR e la mission del brigatista come artefice di quella trasformazione radicale sociale, di rivolgimento dalle fondamenta che porterà gli uomini ad essere liberi da ogni forma di sofferenza e di infelicità, attraverso una serie di battaglie che si concretizzeranno in una continua lotta armata, in una rivoluzione sociale per costruire una società comunista. <21
A sottolineare questo natura apocalittica dell’azione delle BR sulla società sono le parole della brigatista Barbara Graglia, la quale afferma che la lotta portata avanti dai brigatisti trova giustificazione nel riscatto dell’umanità, in una rivoluzione gnostica che anela un mondo assolutamente perfetto privo di ingiustizie sociali tipiche di quella società borghese e capitalistica <22: “I problemi sono a monte, come si diceva in quegli anni, ed è a monte che bisogna risolverli, l’idea di lottare per una trasformazione della società è per me immediatamente idea di trasformazione radicale, di rivolgimento dalle fondamenta”. <23
Dagli interventi del convegno di Pecorile emergono tre anime: la prima, più movimentista, privilegia lo scontro di massa su larga scala, tutto interno al movimento e senza una guida organizzata; la seconda, sponsorizzata da Curcio, e che risulterà vincente, ipotizza un graduale passaggio alla resistenza armata a partire dalle fabbriche, attraverso nuclei ristretti ma sempre collegati con la massa e le realtà di base; la terza prevede un’ulteriore, immediata militarizzazione dei gruppi che prelude alla clandestinità, anche rompendo i rapporti col movimento. <24
Renato Curcio, Alberto Franceschini, Margherita Cagol, Mario Moretti, Mario Galesi, Nadia Desdemona Lioce, Barbara Graglia e molti altri furono l’anima di questa organizzazione animata da una feroce determinazione ideologica e da una azione politica violenta ed omicida che si basa su un processo socio-psicologico che spoglia la vittima della sua umanità e che trasforma il carnefice in un giustiziere collettivo e che vede nell’azione della lotta armata la liberazione della società schiava di dinamiche neocapitalistiche. Questa azione, oltre a dare alla violenza una dignità ermeneutica, conoscitiva, la legittima sul piano morale in quanto dà un senso a tutta una serie di sofferenze dell’individuo; perché la scelta della lotta armata diventa lo strumento di trasformazione sociale in un processo educativo, pedagogico dell’intolleranza del nemico. <25 Questo gruppo scelse la lotta armata pensando che il sacrificio di vite umane possa servire a salvarne molte altre, inscrivendo le ingiustizie della società ad un sistema che utilizza l’uso della lotta armata continua nella contrattazione politica, venendolo quasi “umanizzato”. La violenza, dunque assume un ruolo centrale da coincidere con la politica stessa.
[NOTE]
9 ORSINI A., Anatomia delle Brigate Rosse. Le radici ideologiche del terrorismo rivoluzionario, Rubbettino, Catanzaro (Soveria Mannelli), 2010, n. 26 p.31.
10 CLEMENTI M., Storia delle brigate rosse, Odradek, Roma, 2007, p. 18 ss.
11 Ibidem
12 DELLA PORTA D., Il terrorismo di sinistra, cit. in ROBERT LUMLEY, Dal ’68 agli anni di piombo pag. 268
13 Lettera di Mara Cagol alla madre (cit. in ORSINI A., Anatomia delle Brigate Rosse, Rubettino, Catanzaro 2009, pag. 28.
14 MARIO MORETTI, Brigate rosse. Una storia italiana, cit. in ALESSANDRO ORSINI, Anatomia delle Brigate Rosse op. cit., p. 161.
15 CECI G. M., Il terrorismo italiano Carocci, Roma 2013, pp 145 147 e COLARIZI S., Storia politica della Repubblica. Partiti, movimenti e istituzioni. 1943-2006. Ed. Laterza, Roma Bari, 2007, pp. 210-213.
16 MANCONI L., Terroristi italiani. Le brigate rosse e la guerra totale 1970 2008 Rizzoli, Milano, 2008, p. 67.
17 ORSINI A., Anatomia delle Brigate Rosse. Le radici ideologiche del terrorismo rivoluzionario, Rubbettino, Catanzaro (Soveria Mannelli), 2010, p.23 e ss.
18 ORSINI A., Anatomia delle Brigate Rosse. Le radici ideologiche del terrorismo rivoluzionario op. cit., p.31 e ss.
19 FRITTOLI E., Agosto 1970: l’alba delle Brigate Rosse, Rivista settimanale, Panorama/lifestyle, Milano, 27 agosto 2015.
20 Lo scopo del Convegno appare chiaro fin dall’intervento introduttivo di Renato Curcio in CURCIO R., A viso aperto intervista di Mario Scialoja, Mondatori, Milano, 1993, p. 33 34.
21 ORSINI A., Anatomia delle Brigate Rosse. Le radici ideologiche del terrorismo rivoluzionario Rubbettino, Catanzaro (Soveria Mannelli), 2010, p.14.
22 Ibidem p. 13.
23 Ibidem nota 18 p.14.
Camilla Ranieri, Cause che hanno determinato la sconfitta del terrorismo delle Brigate rosse, Tesi di Laurea, Università Luiss “Guido Carli”, Anno Accademico 2022-2023

#1969 #1970 #1972 #armata #BR #BrigateRosse #CamillaRanieri #clandestinità #CPM #DonatellaDellaPorta #fabbriche #facoltà #lotta #milano #opeari #SantinaMusolino #sociologia #Trento

A harckocsi alapszínének a MIG Russian Green festékét választottam. Az útmutató nem ezt írta elő, hanem egy nagyon sötét MIG olajzöld színt, ám ezt én elvetettem, mivel teljesen alkalmatlannak találtam.
https://makettinfo.hu/T-14-Armata-Takom

#Armata #Takom #oldkits

Pentagon Consultant: Russia’s Armata Tanks Disappear From Frontlines

https://charter97.org/en/news/2025/3/23/634179/

#WarOfAggression #Europa #Ukraine #Tanks #Pentagon #army #Armata #Frontline #war #Russia #WarCriminal #occupiers #defenders
#перемогаYкраїни