Nina George ne invită la un Cântec sub clar de lună

1. Un citat reprezentativ din carte:

„Oamenii nu se schimbă niciodată! replică Marianne cu înverșunare. Uităm de noi înșine. Iar atunci când ne redescoperim, credem doar că ne-am schimbat. Dar asta nu este adevărat. Nu poți schimba visurile, le poți doar ucide. Iar unii dintre noi sunt niște ucigași foarte eficienți.”

2. Scurtă perspectivă asupra citatului:

Schimbarea poate fi văzută ca o monedă cu două fețe: schimbarea în sensul de nou și schimbarea în sensul de redescoperire. În cazul primei variante, am putea spune că partea veche este înlocuită de partea nouă, cum ar fi, de exemplu, atunci când te decizi să-ți schimbi înfățișarea, respectiv stilul vestimentar și coafura. În cazul celei de-a doua variante, am putea vorbi despre o resetare, o reinițializare a ceva ce există și pe care l-am lăsat să se îndepărteze de noi – în acest caz ne reamintim de o parte care ne aducea bucurii, dar pe care, din diverse motive, am lăsat-o să se prăfuiască, cum ar fi redescoperirea unei vechi pasiuni.

3. Povestea din spatele alegerii cărții:

Iată că Făurar ne-a făcut o surpriză foarte frumoasă săptămâna aceasta: mult iubita mea zăpadă… mai-mai că-mi venea să cred că se apropie Crăciunul, dar o privire în calendar mă readucea la realitate, în timpul prezent… iar această realitate îmi spunea că trebuie să-mi scriu recenzia mea de carte pentru luna iubirii.

Cartea am ales-o, ghidându-mă doar după titlu și copertă. Mi-a plăcut foarte mult titlul, întrucât mă ducea cu gândul la faptul că poate fi vorba despre o poveste în stilul basmelor, cu un iz de magie și puțin romantism, muzica fiind un foarte bun liant în construirea relațiilor de prietenie, iar luna – un astru ce contribuia la transformarea acelor relații în ceva mult mai profund.

4. Sumar al cărții:

5. Rezumatul cărții:

Înainte de a vorbi despre povestea în sine, doresc să fac o precizare prealabilă, respectiv să punctez faptul că am observat că această carte a mai fost republicată (în limba engleză) sub un alt titlu, respectiv „Un bistro breton micuț”. Sincer, cred că acest al doilea titlu ar fi fost mult mai potrivit pentru roman, decât cel actual – „Cântec sub clar de lună”, care nu are nici o legătură cu povestea (autoarea încearcă spre finalul cărții să facă o legătură cu titlul, dar doar încearcă).

Cartea începe abrupt, prin relevarea unei dorințe devenite hotărâre, a personajului principal, care, încet, își pune în aplicare planul de a se sinucide în orașul iubirii, Paris. Marianne, căci așa este denumit personajul, este salvată, dar dorința de a-și pune capăt zilelor este încă prezentă și umbrele trecutului încă vii. Ulterior, găsește o tăbliță pictată cu o locație: Kerdruc, unde își dorește cu înflăcărare să ajungă. Încet, dorința de moarte este înlocuită cu dorința de a trăi, iar povestea urmărește această schimbare și consecințele care decurg din ea, adăugându-se și înfiriparea unei iubiri. Povestea mi-a dat impresia, pe alocuri, că ar fi o combinație între real și fantastic, întrucât apar din neant niște informații care nu se potrivesc realității și care s-ar încadra mult mai bine în sfera fantasticului.

6. Hai să cunoaștem personajele principale:

– Marianne (Lanz) Messman – protagonista în jur de 60 de ani, pe urmele căreia suntem conduși. Este o femeie care realizează extrem de târziu că este nefericită de propria viață, că nu s-a simțit iubită și a mers prin viață ca un robot, făcând doar ceea ce spuneau persoanele mai autoritare de care era legată. Aceasta are o obsesie cu purtarea îmbrăcămintei de culoare roșie și o predilecție de a lua decizii neinspirate, însă are darul de a îmbunătăți viețile altor personaje și de a nu-și arăta adevărata vârstă.

– Lothar Messmann – protagonistulîn jur de 60 de ani, care este prezentat prin prisma opiniilor lui Marianne, fiind soțul acesteia și un veteran. Este un bărbat distant, zgârcit, nepăsător.

– Yann Gamé – protagonistul în jur de 60 de ani, care devine, aproape instant, iubitul/amantul lui Marianne și este pictor. El este opusul lui Lothar. Este bărbatul iubitor, timid, cu suflet de artist.

– Max – cel mai simpatic personaj din carte, de care vă veți atașa instant. Este un motan alb-roșcat, care are un rol important în construirea unei noi vieți a lui Marianne.

7. Despre scriere și limbaj:

„Cântec sub clar de lună” al Ninei George este un roman modern, cu iz de roman de dragoste, care îmbină echilibrat modurile de expunere. În ciuda faptului că paragrafele sunt scurte și propozițiile și frazele de lungimi reduse, narațiunea nu este foarte ușor de urmărit, întrucât stilul de scriere al autoarei pare destul de haotic: sunt foarte multe emfaze și propoziții (dacă le pot numi astfel) fără verbe, adică cuvinte aruncate pur și simplu pe hârtie, care s-ar dori să accentueze anumite stări; când se folosește timpul prezent (care, în general, nu mi se pare că se potrivește romanelor), când se sare la timpul trecut; expunerea se întrerupe, pe alocuri, brusc, fiind inserate apoi alte evenimente care se leagă greu (ar putea fi vorba chiar de niște timpi morți) și delimitarea în timp lasă de dorit. În privința dialogului, pot spune că nu pare în totalitate sec și fără noimă, cu toate că uneori nu mai ști cărui personaj îi aparține replica, iar alteori mai bine te lipsești de el. La descriere, cartea stă mai bine, fiindcă sunt folosite frumos figurile de stil și captează atmosfera locurilor.

Referitor la ediția citită de mine, vreau să punctez lipsa unor note de subsol sau a unor pagini dedicate la final, prin care să ni se ofere traducerea anumitor sintagme din limba bretonă, limba franceză și limba germană. În ceea ce privește limbajul, aș spune că este unul accesibil, cu puține cuvinte al căror sens să-l cauți în dicționar, iar pe parcursul lecturii am identificat câteva greșeli de tipar.

8. Defilarea unor citate:

* „Muzica era ca un film pe care îl vedea proiectat pe interiorul pleoapelor închise, iar în cazul lui Satie vedea marea, cu toate că nu fusese niciodată la mare.”

* „Nu se spunea că frumusețea este o stare a sufletului? Și dacă un suflet era iubit, atunci fiecare femeie se transforma într-o ființă demnă de admirație, indiferent cât de banală ar fi fost altfel. Iubirea schimba sufletele femeilor, iar ele deveneau frumoase, pentru câteva minute sau pentru totdeauna.”

* „Moartea este așa, începu ea, lăsând nisipul să se scurgă din mâna stângă în cea dreaptă. O viață pătrunde înăuntru. Face o pauză în moarte. Acum lasă să curgă nisip din mâna dreaptă pe podea. O alta, se stinge. Face o călătorie, oui? Cum ar fi… apa care călătorește. Apa dintr-o… moulin. O moară. Moartea este scurta pauză.”

* „Trebuie să asculți atunci când pământul îți vorbește. Pietrele povestesc despre sufletele care au plâns la trecerea lor. Iarba șoptește despre oamenii care au trecut peste ea. Vântul duce până la tine numele celor pe care i-ai iubit. Iar marea știe numele tuturor morților.”

* „- Este îndrăgostit. Bucătarii îndrăgostiți pun prea multă sare.

– Și cei nefericiți?

– Prea mult coniac.”

* „Au hainele puterea să schimbe o femeie? Nu. Dar ar putea să o facă să se redescopere pe ea însăși. Marianne descoperise ceva în ea însăși ce crezuse că nu posedase niciodată: feminitate.”

* „Se spune că poți afla adevăratul caracter al unei femei atunci când cântă. Unele citesc notele ca pe o imagine. Analitic și rece. Altele conferă fiecărei note un sentiment. Iar unele sunt crude pentru că singurul lor iubit este muzica. Doar ei îi dăruiesc adevărul și pasiunea, stăpânirea și controlul. Nimeni altcineva nu se apropie de ele la fel ca muzica, ca instrumentul pe care îl folosesc în calitate de regine ale propriei iubiri.”

* „Fericirea este atunci când iubim ceea ce ne este necesar și când avem nevoie de ceea ce iubim. Și o și primim.”

9. Concluzia la care am ajuns după lectură:

Cu toate că am terminat de citit cartea în aproximativ 3 zile, iar firul narativ este destul de simplu și predictibil, nu pot spune că este o carte care se citește ușor (m-am chinuit ceva cu ea). Personajul central al poveștii nu mi s-a părut construit și dezvoltat bine, existând câteva neconcordanțe: dacă are o anumită vârstă înaintată, cred că nu ar trebui să reflecte comportamentul și gândirea unui tânăr (dacă e bătrân, atunci să se comporte ca atare, nu să pară că a dobândit superputeri dintr-o dată, învățând limbi străine peste noapte, cutreierând meleagurile mai rapid și mai în formă decât un maratonist tânăr, primind pe tavă tot ceea ce dorește…). De asemenea, sunt introduse, dintr-o dată, o mare de personaje, care sunt, în cea mai mare parte, de umplutură (uneori, te întrebi, de unde cunosc unele personaje anumite detalii, alteori te gândești cum este posibil acest lucru), sărind de la protagonistă la alte personaje, ca mai apoi, într-un mod ciudat, acestea să se întâlnească. Nu cred că mai are rost să menționez și ciudatele povești de dragoste dintre personaje… Dar voi mai puncta un ultim lucru: epilogul – mai bine rămâneam fără el, întrucât este ceva ambiguu, incoerent și care, personal, nu mi-a inspirat un final fericit (cum se spune: s-a terminat în coadă de pește). Astfel, este o carte care ar fi avut un mare potențial, dar te cam pierde, o carte care te poate ajuta să-ți prezinte noi destinații de vacanță și câteva delicatese culinare, o carte pe care să o citești când nu ai altceva la îndemână.

10. Mențiune de pozitivitate/negativitate:

Având în vedere faptul că romanul promovează un mesaj frumos (acela că oricând o poți lua de la capăt, mai ales atunci când nu te mai simți împlinit, satisfăcut de viața pe care o ai), însă punerea în scenă a lăsat mult de dorit, voi spune că această carte mi-a displăcut. Într-adevăr, au existat descrieri și anumite idei care mi-au plăcut, câteva pasaje amuzante (unul dintre ele, cred că ar trebui să-l citească și Maria, căci tot îi place să scrie de papuci zburători), dar, cel mai probabil, și alegerea personajelor m-a făcut să-mi displacă cartea (am oscilat la evaluarea cărții și, totuși, am ales să fiu mai indulgentă).

11. Cui i s-ar potrivi ca și cadou:

Citind titlul cărții și observând și coperta – te-ar conduce la concluzia că ar fi un cadou bun pentru cei care și-ar dori o lectură ca de basm, ceva dulce și drăguț – însă nu recomand ca această carte să fie oferită cadou acestor persoane, întrucât vor fi dezamăgite de conținut. În schimb, cred că de această carte este posibil să se bucure persoanele trecute de vârsta a doua (există mult mai multe șanse să rezoneze cu personajele), persoanele care simt că viața nu le mai mulțumește și nu au curajul să înceapă de la capăt, dar și fanilor scriitoarei.

12. Evaluarea cărții:

Luând în calcul cele menționate anterior și având în vedere propriile mele preferințe, acord acestui roman nota 6 din 10.

Lăsați-vă amprenta!

ALLY

#12amprenteliterare #12amprenteliterare2025 #carti #CântecSubClarDeLună #ColecțiaBlueMoon #EdituraLitera #Kerdruc #literatură #literaturăGermană #moarte #NinaGeorge #numeșilocuri #numesilocuri #oNouăViață #recenzie #recenzii #recenziiCarte #redescoperire #suferință #UnBistroBretonMicuț #unNouînceput #viață