Cine conduce aici?
Imagine: Ionut Stefan
print(‘Hello, world!’)
Nu, stai așa, lasă-mă să încerc din nou.
Salut! Acesta este un articol introductiv. Unul (foarte) întârziat, având în vedere că site-ul e activ de ceva vreme, dar toate la timpul lor, nu-i așa?
“Why now?”, you might wonder. In which case I invite you to check out the sections “Blaugust” and “Growth”. “Get to the point already!”, you might think, and to you I recommend to scroll down to the “Who, who, who” section.
„De ce acum?”, poate că te întrebi. În acest caz, te invit să arunci o privire la secțiunile „Blaugust” și „Creștere”. „Treci odată la subiect!…”, s-ar putea să-ți treacă prin minte, iar ție îți recomand să derulezi până la secțiunea „Cine, cine, cine”.
Blaugust
Acesta este un eveniment anual de blogging în care participanții își propun să scrie câte un articol pe zi, pe tot parcursul lunii august (unul dintre ele fiind, în mod tradițional, un articol introductiv, de acolo și prezenta operă de artă). Evenimentul a fost inițiat de Belghast și, anul acesta, este organizat de Nerd Girl Thoughts. În ediția curentă participă 125 de persoane și îi poți găsi pe toți aici.
Sincer vorbind, știm că nu vom reuși să publicăm 31 de articole într-o lună, dar, în cuvintele creatorului său: „Blaugust, în esență, a fost întotdeauna despre a celebra crearea de conținut într-un ritm constant.” Pentru noi, mai există câteva motive pentru care am decis să participăm, care o să-ți ofere probabil un răspuns la ceea ce îmi imaginez că îți trece prin minte acum: „Huh? Ce legătură are asta cu neuroștiința sau cu introducerile?”
Lupta cu definiția
Dacă ai mai fost pe aici, poate ai observat că ador definițiile bine formulate. Dar în ultimii cinci ani, m-am tot chinuit să definesc acest spațiu. E blog? E site? E un vid negru în care mai urlu din când în când? Există vreo diferență între ele? Iar în fundal pândește întrebarea mai importantă: de ce ezit atât de mult să-i dau un nume, orice nume?
Deși nu e singurul motiv, această lipsă de claritate m-a împiedicat mereu să scriu o introducere adevărată, apelând în schimb la descrieri vagi pe rețelele sociale și pagini „Despre noi” scrise pe un ton ușor ironic. Dorința de a face parte din comunitatea Blaugust mi-a dat, în cele din urmă, impulsul de care aveam nevoie ca să-i dau de capăt situației.
Inițial, l-am numit blog. Eram atât de convinsă de asta, încât am inclus cuvântul chiar și în nume (deși, să fim sinceri, prețul domeniului s-ar putea să fi avut și el un rol). Acum, în paragraful care urmează, practic o să-mi demontez propria convingere și o s-o pun într-o lumină destul de caraghioasă. Dar hei, să-ți pui convingerile sub semnul întrebării și să le schimbi în funcție de noile dovezi e o parte esențială a procesului științific, deci… yay?
Prin anumite interacțiuni, am ajuns să internalizez ideea că termenul „blog” vine cu unele conotații negative, mai ales în spațiul științific. N-a fost nevoie de mult ca îndoiala să prindă rădăcini. „Un blog? Asta e pentru povești despre ce-ai mâncat la micul dejun. Nu e ceva serios (și nu se potrivește cu ceea ce ar trebui să fie știința).” Doar că… dovezile spun contrariul? Unele dintre cele mai faine inițiative de comunicare științifică pe care le urmăresc online sunt bloguri (din păcate, toate în engleză, dar dacă știi exemple în română, lasă-le în comentarii și actualizez). De exemplu, blogul lui Eiko Fried despre psihologie și cercetare în sănătatea mintală; The Niche, un blog despre celule stem și medicină regenerativă; blogul Retraction Watch, care monitorizează retragerile de articole științifice; și multe altele (pentru liste parțiale, poți arunca o privire pe Rogue Scholar sau proiectul NeuroFedora).
Și mai e un aspect: odată cu ascensiunea inteligenței artificiale, cuvântul „blog” (mai ales când e asociat cu domenii legate de știință și sănătate) a început să capete o nouă stigmatizare: aceea a unui conținut inexact, lipsit de suflet, scris doar cu scopul de a genera bani. Pe de altă parte, dacă am renunța la orice cuvânt doar pentru că a fost folosit în scheme de „îmbogățire rapidă”, în curând n-am mai avea cuvinte de folosit.
Desigur, o variantă simplă ar fi să-l numesc „site”. Am mai folosit termenul din când în când, dar mereu mi s-a părut prea formal. E adevărat că scriem articole bine documentate și că păstrăm, poate naiv, speranța că, într-o zi, acest loc va deveni un pilon al comunicării neuroștiințifice multilingve. Dar îmi place și să strecor glume ori de câte ori am ocazia și mă bucur de libertatea de a implementa diverse idei pe măsură ce apar (de obicei câte 20 pe zi, toate cerând atenție simultan). Un blog sună ca un spațiu în care asta e permis. Un site vine cu o oarecare rigiditate pentru care nu mă simt pregătită.
Amintirea unei epoci apuse
Revenind acum la Blaugust… Dincolo de faptul că m-a motivat să pun o etichetă acestui spațiu, m-a ajutat să-mi amintesc de o vreme în care cunoștințele erau împărtășite pur și simplu de dragul de-a face asta. Știu, probabil că îi insuflu prea mult simbolism (și „vremurile bune de altădată” sunt rareori chiar atât de bune sau, în cazul de față, atât de îndepărtate), dar Blaugust chiar îmi amintește de internetul vechi.
Știu că n-a dispărut niciodată cu totul, dar odată cu popularizarea rețelelor sociale, a devenit din ce în ce mai greu să găsesc drumul spre acel colț al internetului. Am mai menționat că îmi lipsește cu diferite ocazii, poate din nostalgie, poate din cauza memoriei selective (la urma urmei, eram copil la vremea respectivă), dar îmi amintesc bucuria de a da peste 10.000 de cuvinte pe o temă la care nu mă gândisem niciodată. Genul acela de spațiu, născut din curiozitate pură, e tot mai greu de găsit azi, iar Blaugust pare o ocazie de a-l readuce la viață.
Creștere
Acum că (sperăm) e clar de ce Blaugust ne-a motivat să scriem această introducere, putem trece la al doilea vinovat motiv: creșterea. Promit că va fi concis: de-a lungul anilor, blogul acesta a încetat să mai fie citit doar de mama și tata (bună, mama! bună, tata!) și de câțiva oameni pe care îi cunoșteam vag. La un moment dat, au început să dea peste el și necunoscuți. Iar unii dintre ei, pe bună dreptate, aveau întrebări: cine scrie, de fapt, aici? De ce ar trebui să am încredere? Care e treaba cu oamenii ăștia? Întrebări cât se poate de valide. Mai ales când citești informații științifice pe internet. Nu uita: doar pentru că e pe internet nu înseamnă că e și adevărat.
Cine, cine, cine
Să-mi pun numele pe internet e, sincer, încă destul de incomod. Nu mă simt complet confortabil cu asta, așa că, pentru moment, o să rămân la Cristiana (deși online prefer NeuroNerd). Dacă are vreo relevanță, am un doctorat în neuroștiință computațională.
Dar n-ar trebui să ai încredere oarbă în ce spun. Da, am studii de specialitate în neuroștiință. Da, sunt expertă în unele dintre lucrurile despre care scriu. Citesc și interpretez literatură științifică de ani buni, și din pasiune, și ca parte din muncă, și îmi citez sursele. Asta fiind spus, nu dețin adevărul absolut. Ar trebui să ai mai multă încredere în ce scriu eu decât într-un specialist în marketing care vorbește despre somn? Da. Ar trebui să ai mai multă încredere într-un specialist în marketing decât în mine când vine vorba de Google Ads? Tot da. (Dacă exprim vreodată o părere fermă despre asta, e clar că o scot din burtă. Interpretează asta cum vrei.)
Scopul principal al acestui blog este să ofere informații corecte din domeniul neuroștiinței pentru cât mai mulți oameni, fiindcă mi se pare că există un deficit real în acest sens, mai ales în afara limbii engleze. Scopul secundar este să am un spațiu dedicat pentru unele dintre ideile mele, ca să nu-mi mai stresez prietenii și familia cu ele (și apoi să-i stresez oricum). Articolele de aici sunt gratuite și vor rămâne așa atât timp cât voi putea continua să le scriu. Da, există butoane de donație și s-ar putea să mai vezi câte o reclamă din când în când. Nu, nu încerc să mă îmbogățesc din asta. Dar e nevoie de bani ca să menții un site funcțional. E nevoie și de timp, timp pe care l-aș putea petrece făcând lucruri care îmi plătesc facturile. Ar fi și cool dacă, la un moment dat, aș putea plăti oameni să mă ajute, în loc să mă bazez doar pe bunăvoință și energie bună. Dar nu despre asta e vorba. Am vrut doar să lămuresc lucrurile din start, pentru că banii sunt, uneori, un subiect sensibil.
De obicei alternez între „eu” și „noi”. Pe de-o parte, pentru că mi se pare ciudat să spun „eu” tot timpul. Pe de altă parte, pentru că, oricât de ciudat sună, chiar ai nevoie de un sat ca să faci lucrurile să meargă, chiar dacă, deocamdată, satul e destul de mic.
Eu sunt cea care scrie articolele (deși, de-a lungul anilor, am avut și câteva contribuții excelente de la invitați). Ilustrațiile superbe sunt realizate de Ionuț Ștefan, un grafician talentat stabilit în Marea Britanie, cu o răbdare infinită pentru insistențele mele de a desena totul „în formă de creier”. Asta e tot ce a dorit să împărtășească aici, dar poți vedea mai multe dintre lucrările lui sau îl poți contacta prin site-ul personal: ionutstefan.ro.
Iar acum, odată cu lansarea recentă a proiectului nostru de traducere, articolele sunt traduse de o mulțime de oameni minunați care au avut curajul să ia legătura cu un necunoscut de pe internet și care și-au donat timpul și abilitățile pentru a face acest spațiu mai incluziv. Nu am suficiente cuvinte să-mi exprim recunoștința față de ei și, în același timp, sper ca și alți voluntari să ni se alăture.
Procesul de lucru
Articolul e deja destul de lung, dar a mai fost un aspect care mi-a atras atenția în promptul introductiv pentru Blaugust și știu că, dacă nu-l abordez acum, n-o s-o mai fac niciodată. E vorba despre discutarea procesului de blogging/creație, iar partea asta mi-a sărit în ochi pentru că mi-a amintit de esența multor întrebări pe care le-am primit de-a lungul anilor, de la „cum ai învățat matematică” până la „cum ai făcut un doctorat”.
Poate că e o întrebare simplă, dar mereu m-a pus în încurcătură, pentru că primul meu impuls e să răspund: „nu știu, pur și simplu m-am așezat și am făcut-o.” Nu tocmai cel mai elocvent sau util răspuns. Așa că o să încerc să ofer aici o descriere mai detaliată despre cum abordez scrierea articolelor.
Găsirea ideilor
Probabil sună stupid, dar nu cred că trebuie să le caut în mod activ. Mai degrabă, ideile vin ele la mine. Petrec mult timp online, ceea ce înseamnă că citesc o mulțime de materiale legate de știință, parțial direct din reviste științifice, dar mai ales din ce distribuie unii cercetători pe rețelele sociale sau din publicații axate pe comunicarea științifică. De multe ori, conectez ce citesc cu ce îmi spun oamenii sau cu ce observ în jurul meu. Dar nu e ceva intenționat, e pur și simplu… ce fac. Și, sincer, cea mai mare problemă a mea e să mă concentrez suficient cât să duc ideile până la capăt.
Implementarea ideilor
Asta e și mai greu de explicat coerent, dar o să încerc. De obicei, încep un articol fie răsfoind lista mea continuă de subiecte, fie (mai des) alegând ceva ce mi-a atras atenția în ziua respectivă.
Apoi deschid o notiță nouă în Obsidian și notez câteva gânduri legate de subiect: ceva ce îmi amintesc din facultate, din muncă, dintr-un articol citit pe undeva sau orice altceva îmi stârnește acel subiect. Acestea sunt presupunerile de la care pornesc și care trebuie verificate: dacă mai sunt valabile, dacă trebuie rafinate sau completate. După aceea, încep să caut informații, atât în baze de date științifice (în prezent, folosesc cel mai des Europe PMC), cât și prin motoare de căutare obișnuite. Aici lucrurile devin cu adevărat haotice. Caut dacă există articole de sinteză pe subiect, dacă au apărut studii noi, dacă subiectul a fost acoperit în presă și dacă există discuții pe forumuri (Reddit și HackerNews sunt locuri excelente de pornire).
De aici, mintea mea se transformă într-un fel de ghem de fire încâlcite, sărind între diverse surse de informație; uneori citesc un articol cap-coadă, alteori doar îl răsfoiesc și sar imediat la altul, notând atât informații concrete, cât și gânduri personale, până când apare, treptat, un prim contur vag al articolului.
În cele din urmă, îl șlefuiesc citindu-l de câteva ori, tăind ce e în plus și dezvoltând părțile care par neclare. Iar când ajung în punctul în care simt doar ură și dezamăgire față de text, știu că furtuna s-a potolit și pot să-l traduc și să-l public. Dacă mă simt deosebit de nesigură în legătură cu un articol, de obicei îl dau partenerului meu să-l citească înainte să-l trimit în neant.
Așadar… nu am nicio idee cui i se pare asta util, dar asta înțeleg eu prin „a te așeza și a face treaba”. Asta nu înseamnă că nu pot să-mi fac un plan structurat și să mă țin de el când e nevoie, doar că abordarea asta e mai distractivă, iar blogul ăsta e, în primul rând, despre bucurie (și despre neuroștiință, dar mai ales despre bucurie).
Cum ți s-a părut această postare? Scrie-ne în comentariile de mai jos. Și dacă vrei să ne susții, poți distribui articolul, ne poți cumpăra o cafea aici sau chiar ambele.
Abonează-te la fluxul RSS aici.
Ar putea să-ți placă și:
#blaugust #blog #introducere #neuroștiință
TKb0iZ 🇷🇴 🇪🇺 🇺🇦 🇵🇸
and ⭐ for greater reach and federation!
neuronerd