Lecturi pentru juma’ de an

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Iată-ne ajunși la mijlocul anului. Timpul a trecut ca trenul pe linie, parcă nici nu l-am simțit. Mi-am dat seama că am trăit pe parcursul acestor luni doar după ce am privit în urmă și am zărit micul teanc de cărți citite până acum. Tocmai din acest motiv, m-am gândit ca astăzi să facem retrospectiva.

Ianuarie

Am început luna în forță cu povestea Glindei din Oz, cea mai puternică vrăjitoare din ținutul desscris de Frank Baum. Deși simplă, povestea mi-a plăcut prin perspectiva personajelor care au dat dovadă că și doi neuroni împărțiți de o gloată pot învinge.

Am continuat apoi cu „Misteriosul caz Christie”, un roman istoric bazat pe dispariția Agathei Christie din anul 1926. Din punct de vedere al stilului scriitoricesc, povestea se citește rapid și urmărește două mistere în paralel, din două perspective temporale diferite. Mi s-a părut totuși că îi lipsește ceva și că nu și-a atins potențialul.

Ultima carte citită în această lună a fost „Vânătoarea de crime”, alături de care am și dat startul provocării lansate de agenția Agathei Christie. Îi întâlnim aici pe renumitul Hercule Poirot și pe scriitoarea Ariadne Oliver, două dintre cele mai iubite personaje ale autoarei. Aceștia se confruntă cu misterul unei crime dintr-un spațiu închis și întâlnesc un arhitect printre suspecți.

Februarie

Cumva, am reușit să împrumut două cărți pentru provocarea Agatha Christie care fac referire, într-un fel sau altul, la artiști. Am început cu „A treia fată” al cărei titlu mi-a dat o idee cu totul și cu totul diferită. Cu toate acestea, m-a ajutat să învăț ceva nou: în timpuri de demult, fetele închiriau apartamente și se grupau astfel încât să plătească mai puțin. Schema era simplă: o persoană închiria apartamentul, apoi, dacă nu avea deja o prietenă, lansa un anunț în ziar sau întreba în stânga și în dreapta, până când găsea o colegă. Dacă mai aveau spațiu, lansau un anunț în ziar și alegeau o a treia persoană care să locuiască alături de ele. Sună cunoscut, nu? Mi-a plăcut faptul că am dat iar peste Hercule și Ariadne aici, iar interacțiunile lor au fost de-a dreptul delicioase.

Tot în această lună am citit despre băiatul stridie conceput de Tim Burton. Am găsit cartea absolut întâmplător la reducere pe Cărturești, iar după o scurtă investigație mi-am dat seama că o aveam în lista de dorințe de vreun an. Am achiziționat-o fără ezitare și am citit-o aproape imediat. Este chiar foarte scurtă.

Martie

În a treia lună din an am reușit să finalizez lectura celor cinci purceluși ai Agathei. Un alt mister cu iz de otravă și relații incomode, dar cu o diferență majoră: Poirot trebuie să descopere făptașul unei crime care a avut loc cu șaisprezece ani în urmă. Evident, și aici dăm peste un artist neînțeles, doar că de această dată, el este victima crimei. După ce am terminat de citit cartea, mi-am dat seama că am inversat tematicile lunilor așa cum au fost prezentate de organizator.

Aviz amatorilor: Goodreads a adăugat semne de carte ca premii digitale miniaturale.

Am continuat lectura în același spirit, încercând să finalizez o carte începută cu un an în urmă: „Spre far”, povestea Virginiei Woolf. Problema a reprezentat-o fluxul continuu al conștiinței și modul în care gândurile personajelor se tot încâlceau prin fiecare paragraf. N-a fost deloc ușor să mă concentrez și, cel mai probabil, am nevoie de o a doua lectură pentru a înțelege totul și mai bine.

Cu un an în urmă, o prietenă mi-a povestit despre „Fotograful amintirilor pierdute” și s-a amuzat că povestea a fost tradusă mai întâi în limba română și abia apoi în limba engleză. Îmi amintesc că mi-au plăcut niște fragmente pe care le-a împărtășit cu mine, așa că am adăugat cartea pe lista de dorințe. Din păcate, nu am reușit să mi-o achiziționez, așa că am împrumutat-o. Lectura a fost ușoară, dar plină de potențial și tâlc.

Aprilie

Undeva pe la mijlocul lunii anterioare am început să citesc o altă carte de-ale Agathei, pentru că aveam nevoie de actori, așa că am ales un titlu la întâmplare (nu chiar, am citit pe coperta numărul patru despre ce e vorba). Am finalizat lectura undeva prin luna lui Prier. Din păcate, de această dată nu am reușit să ghicesc criminalul, dar povestea mi-a plăcut.

Următoarea lectură a fost tot din seria Agathei, pentru că luna aprilie i-a fost dedicată servitorilor, așa că am extras de pe raftul propriu „Triunghiul etern”. Cartea fost, de fapt, o colecție de povestiri. Fiecare s-a pliat pe câte o tematică, de la furtul unor documente extrem de importante pentru siguranța națională, până la un suicid și o crimă clasică.

Mai

Am început luna cu un titlu pe care l-am primit de la o editură străină (Hodderscape, mulțumesc!) pentru a-l citi în avans. Povestea Lumii Plutitoare mi-a atras atenția prin inserția și adaptarea unor basme sau povești clasice coreene și îmbinarea lor cu o parte întunecată și tehnologizată. A fost și prima mea interacțiune cu autoarea, Axie Oh, deși mai am un titlu scris tot de ea pe raftul din bibliotecă. Oricum, povestea mi-a plăcut și aștept acum volumul doi. Poate reușesc să îl obțin în avans iar.

Tot în luna mai am reușit să descopăr „Misterul Henri Pick”, o carte de la care aveam alte așteptări. Autorul francez din spatele titlului a reușit să mă surprindă cu finalul. Am râs.

Iunie

În a șasea lună din an, am finalizat aventura alături de personajele lui Elizabeth Lim dintr-o „imitație a sorții” (mulțumesc Hodderscape și pentru această carte!). Ceea ce apreciez de fiecare dată la autoare sunt titlurile, coperțile și premisele. De această dată, însă, am apreciat și o evoluție a scriitoarei fiindcă povestea a curs cu mai multă ușurință. Evident, tot au existat lucruri pe care mi-ar fi plăcut ca autoarea să le fi executat într-un mod diferit, dar în mare, lectura mi-a plăcut.

Pe la jumătatea lunii mi-am dat seama că nu am acoperit tematica detectivilor pentru luna mai, detectivii, așa că am extras de pe raft o carte cu o rachetă de tenis: „Spre zero”, scrisă tot de enigmatica Agatha. Tot ce pot să vă spun este că am alergat după potcoave de cai morți, dar până la urmă l-am găsit pe făptaș. Ce-i drept, totul a fost destul de ambiguu cu noii detectivi.

În sfârșit, i-am spus la revedere lui Iunie cu „Jocuri de oglinzi”, o altă carte scrisă de Agatha Christie, unde întâlnim un detectiv amator: doamna Marple. Aici m-am împiedicat de ceva iluzii, dar cum-necum, ideea mea principală cu privire la criminal a funcționat. Ceea ce nu am ghicit a fost adevăratul motiv din spatele faptelor.

În cazul în care sunteți curioși să îmi citiți gândurile mai detaliate, puteți accesa toate recenziile pe pagina mea Goodreads (aici) sau pe pagina noastră Instagram (aici). Pentru o parte dintre cărți am dedicat articole întregi aici, pe blog, oriunde am inclus link-uri. Tot pe rețelele de socializare puteți descoperi ce cărți citesc în continuare.

Lăsați-vă amprenta!

Sunt curioasă, totuși, cum arată anul vostru de lectură până acum. Câte cărți ați reușit să citiți și care sunt preferatele voastre până la acest moment?

Întoarceți pagina,

Maria

#AgathaChristie #axieOh #davidFoenkinos #elizabethLim #frankBaum #listaCarti #listaLectura #NinaDeGramont #provocareLiterară #sanakaHiiragi #timBurton #VirginiaWoolf

Nina de Gramont ne vorbește despre Misteriosul caz Christie

1. Un citat reprezentativ din carte:

„Amândouă știm că nu-ți poți spune propria poveste fără să o dai în vileag pe a altcuiva.”

2. Scurtă perspectivă asupra citatului:

Cât adevăr în atât de puține cuvinte… Lumea, societatea, este formată din o mulțime de indivizi, care interacționează unii cu alții, mai mult sau mai puțin, fapt ce conduce și la ideea că oricât de mică a fost „ciocnirea” cu o altă persoană, este inevitabil să povestești ce ți s-a întâmplat, fără ca, cel puțin, să dezvălui și din identitatea altuia. Un exemplu evident care să transpună citatul ar fi cazul poveștilor de dragoste: o ea nu își va putea prezenta parcursul relației, fără să amintească și porțiuni din povestea lui (ori chiar a mai multora), e adevărat, trecută prin filtrul ei, și vice versa.

3. Povestea din spatele alegerii cărții:

Este într-un fel amuzant cum săptămâna în care trebuie să apară recenzia mea de carte în 12 puncte pentru luna lui Mărțișor se aseamănă într-o foarte mare măsură cu săptămâna din luna lui Făurar aferentă aceleiași perioade: natura mi-a oferit din nou un cadou minunat, încât îmi venea să mă uit la un film de Crăciun de care am dat întâmplător tot în această perioadă, dar l-am păstrat pentru decembrie… Într-adevăr, s-a topit destul de repede, însă, încă mai am câteva petice de zăpadă prin zonă.

De asemenea, mi se mai pare hilar faptul că autoarea aleasă pentru această lună are același prenume ca cea din luna trecută: Nina, așa că hai să vedem ce ne-a pregătit această Nina despre un subiect care i-a obsedat pe mulți care cunoșteau despre cele 11 zile de dispariție ale faimoasei autoare Agatha Christie (dacă nu cunoșteați despre misterioasa dispariție a autoarei ori nu ați citit încă nici o carte de-a ei, să știți că nu trebuie să vă faceți griji, întrucât Nina de Gramont doar ne schițează o perspectivă proprie a celor întâmplate în perioada respectivă, ar putea fi considerată un fel de fanfiction).

Ce-i drept, dacă nu îmi spunea sora mea că site-ul goodreads avea un fel de provocări soldate cu un fel de premii (nu degeaba și șoarecele a împrumutat cartea de la mine și a scris câteva rânduri despre ea), nu cred că alegeam această carte să o citesc anul acesta, astfel că, uneori, unele provocări ne pot da un imbold pentru a nu mai amâna realizarea unui lucru (cum, de altfel, sper că este și cazul provo-cărții noastre, care vă oferă o recompensă).

4. Sumar al cărții:

5. Rezumatul cărții:

Titlul cărții ne promite să ne ofere o perspectivă asupra cazului de dispariție timp de 11 zile a autoarei Agatha Christie (decembrie 1926), astfel că întregul roman are la bază această idee cu fapte reale, preluând ca personaje persoane reale (soții Christie) și construind câteva personaje ficționale bazate pe alte persoane reale (unele). Însă, contrar așteptărilor, romanul nu ne prezintă o singură poveste, respectiv cea a Agathei Christie, ci ne introduce și într-o altă poveste (care preia controlul și domină), respectiv cea a lui Nan O’Dea, amanta și hoața de soț, cea care ne relevă ambele povești (un narator foarte implicat, care le știe pe toate).

Povestea legată de Agatha începe cu o zi înainte de dispariția ei (fiind marcată în carte prin acele așa-zise capitole „dispariția”), dar nu conține foarte multă Agatha, ci mai mult Nan, care ne povestește că este amanta lui Archie Christie și că plănuiește să se căsătorească cu acesta. Ca urmare a planului, Agatha este părăsită într-un mod nemilos, fapt care o face să nu mai aibă mintea foarte clară. În seara zilei în care a fost părăsită, Agatha a condus mult iubitul ei automobil, Morris Cowley, pe care l-a lăsat abandonat, după care nu a lăsat nici o urmă cu privire la direcția urmată, fiind dată dispărută și căutată de mii de oameni.

În ceea ce privește povestea paralelă (marcată în carte prin așa-zisele capitole „Aici odihnește sora Mary”), aceasta reprezintă un fel de biografie a lui Nan, întrucât ne sunt relevate evenimente trecute, din copilăria și tinerețea ei timpurie, menite să ne ofere o explicație cu privire la comportamentul și deciziile ei din prezent. Astfel, cartea ne oferă câteva idei despre Primul Război Mondial și consecințele lui, care au avut un impact negativ foarte puternic asupra lui Nan. De asemenea, în carte se va găsi și un mic mister pe care să îl rezolvați legat de niște crime, pe lângă perspectiva cu cele întâmplate în renumitele 11 zile.

Voi puncta aici un scurt aspect, pe care îl voi dezvolta mai târziu. Așa cum am precizat anterior, Nan O’Dea este naratorul cărții, care, din rolul pe care îl are (amanta lui Archie Christie) povestește multe lucruri la care nu a participat (omniprezentă), iar autoarea Nina de Gramont, simțindu-se probabil nesigură de alegerea făcută, ne-a introdus în carte o explicație:

„V-ați putea întreba dacă să credeți ce vă povestesc despre lucruri care s-au petrecut când eu nu eram de față. Însă aceasta este cea mai sigură relatare pe care puteți spera s-o ascultați vreodată. Gândiți-vă puțin. Nu cunoașteți evenimentele care vă privesc, dar la care nu ați fost martori? Nu vă treziți, uneori, că le povestiți? Ne amintim o mulțime de lucruri pe care nu le-am văzut niciodată cu ochii noștri și nici nu le-am trăit pe pielea noastră. Este o simplă chestiune de împletire a celor cunoscute cu cele auzite și cele imaginate. Cam la fel cum un detectiv pune cap la cap indicii pentru a elucida o crimă.”

6. Hai să cunoaștem personajele principale:

– Nan O’Dea –personajul central, naratorul poveștilor, în vârstă de vreo 26 de ani, care ne introduce în miezul misterului. Este o femeie care a dezvoltat o obsesie nesănătoasă, ca urmare a unor evenimente nefericite petrecute după încheierea Primului Război Mondial, predispusă la a lua numai decizii nefaste. În perioada copilăriei, a fost o fată plăcută, care își dorea să scrie și care iubea natura. Este o femeie îndrăgostită de prima și marea iubire –Finbarr Mahoney, dar pe care o reprimă, în scopul de a-și îndeplini planul, devenind soția lui Archie Christie.

– Agatha Mary Clarissa Christie –personajul inspirat de celebra autoare, în vârstă de vreo 36 de ani, care nu are o prezență foarte mare în carte, în ciuda titlului „Misteriosul caz Christie. Este prezentată ca o scriitoare care are un oarecare renume în perioada respectivă, o femeie bogată, independentă. Ulterior, povestea îi zugrăvește un portret care îi șterge din strălucire și o pune în anumite ipostaze mai ciudate și nonconformiste.

– Archibald „Archie” Christie – personajul inspirat de soțul celebrei autoare, în vârstă de vreo 37 de ani, care este colonel. Este prezentat la început ca o persoană rece, arogantă, egoistă, autoritară, ca ulterior să îi fie puțin șlefuit comportamentul, fiind mai implicat, sensibil și grijuliu.

– Finbarr Mahoney –personajul surpriză, în vârstă de vreo 30 de ani, unul dintre puținele personaje pe care să le apreciezi. Este prietenul din copilărie a lui Nan, care îi va deveni logodnic. Fiind înrolat în armată în timpul Primului Război Mondial, Finbarr este nevoit să suporte consecințele războiului (în primul rând, cele legate de sănătate). Este un bărbat iubitor, loial, prietenos, care încearcă să o facă pe Nan să renunțe la planul ei și să rămână alături de el, construind împreună o familie.

7. Despre scriere și limbaj:

„Misteriosul caz Christie” al Ninei de Gramont este un roman de ficțiune istorică, de suspans, de mister, cu iz de roman de dragoste, care îmbină și alternează echilibrat și ordonat modurile de expunere: identificăm o narațiune care curge fluid, dar care nu ne evocă într-un mod ușor de parcurs povestea, din cauza stilului de scriere al autoarei, care pare destul de haotic, în sensul că nu ne sunt povestite în mod cronologic și foarte clar cele două povești, simțindu-se pe alocuri lipsuri și făcându-l pe cititor să se simtă ca o minge de tenis; ne întâlnim cu o descriere plăcută și bogată care nu acaparează istorisirea, dar care uneori nu pare să se integreze perioadei istorice relevate; și pătrundem în poveste, ca ascultători pasivi, prin intermediul dialogului, care, la fel, se simte uneori că nu ar aparține perioadei respective.  

Cartea nu are o structură clasică, împărțită în capitole clare, distincte și bine individualizate, însă, o oarecare structură există, fiind, în primul rând, dată de prezența celor 3 părți, care sunt acompaniate de câteva replici ale celebrului detectiv Hercule Poirot. Apoi, încercând să delimiteze povestea de fundal a lui Nan de cea din prezent, autoarea a utilizat repetiția titlurilor „Aici odihnește sora Mary” și „Dispariția” (în special), care nu și-au păstrat în totalitate independența.

Referitor la ediția citită de mine, vreau să punctez faptul că am găsit foarte utile cele câteva note de subsol, prin care ni s-au explicat anumite expresii folosite sau ni s-a vorbit despre anumite locuri și fapte. Privitor la scriitură, aceasta ne apare prietenoasă și nepretențioasă cu cititorii, în sensul că paragrafele sunt destul de scurte și ușor de parcurs, cu propoziții și fraze a căror lungime alternează și se amestecă grațios. În ceea ce privește limbajul, aș spune că este unul accesibil, cu puține cuvinte al căror sens să-l cauți în dicționar, iar pe parcursul lecturii am identificat două-trei greșeli de tipar.

8. Defilarea unor citate:

* „Mă întreb acum dacă Agatha avea un plan. La urma urmei, ca scriitoare, trebuia să fi analizat cu atenție fiecare rând de proză pe care îl scria și fiecare posibilitate ce ar fi rezultat din următoarea ei mișcare.”

* „O persoană tânără nu-și poate cunoaște viața, cum va fi sau ce-i va aduce ea. Când te maturizezi, începi să înțelegi că există perioade pline de greutăți, care trec cu timpul. Dar când ești tânăr, un singur moment pare lumea întreagă. Pare ceva etern.”

* „Dacă mă întrebi pe mine, nu contează, bogat ori sărac. Unii oameni așa-s făcuți, să fie pur și simplu fericiți. Cred că acesta-i cel mai mare noroc. Dacă sufletul ți-e senin, nu trebuie să-ți faci niciodată griji din pricina vremii.”

* „Nu știi niciodată ce poate face omul când pierde pe cineva drag. Și mai cu seamă o femeie.”

* „Și totuși, fusese găsită. Așa era lumea rânduită. Nu exista nici un loc unde să te poți ascunde prea mult timp.”

* „- Oh, nu aș putea niciodată să elucidez o crimă care nu e inventată de mine. Ideea unei povești polițiste bune este să faci ca totul să fie evident. Pui în ea suficiente variabile pentru ca cititorul să se îndoiască de propria-i rezolvare, apoi, la final, să fie mulțumit de sine că a găsit-o. În viață, îmi imaginez că se aplică Briciul lui Occam, sau principiul parcimoniei. Cea mai simplă soluție este de obicei și cea corectă.”

* „- Ceea ce unii numesc crimă, alții ar putea numi dreptate.”

* „Se dovedise că, dacă te-ascundeai la vedere, era la fel de bine ca oriunde altundeva.”

9. Concluzia la care am ajuns după lectură:

Cu toate că am terminat de citit cartea în aproximativ 4 zile, iar povestea în sine este destul de simplă și predictibilă, nu pot spune că este o carte care se citește ușor (m-am chinuit ceva cu ea, în special, din cauza faptului că simțeam că insistă foarte mult pe anumite aspecte, care nu te atrăgeau în vreun mod anume și, pe alocuri, provoca o stare de plictiseală și lăsa câteva găuri în poveste neacoperite și tratate superficial).

Modul de a expune faptele (acea narațiune la persoana I, care, pe alocuri, se transforma în narațiune la persoana a III-a, într-un mod necontrolat, ceea ce a transformat personajul Nan într-un personaj narator omniprezent, care baga mâna în foc că evenimentele s-au petrecut așa cum le-a relevat) este ceea ce mi-a displăcut cel mai mult. De asemenea, trecerea dintre cele două povești a fost bruscă și nu au fost clar delimitate, interferând destul de des și afectând firul roșu al curgerii timpului poveștii. În plus, unele fragmente din carte păreau presărate mai mult cu ceea ce ar fi mai probabil să se întâmple în prezent, în sensul că nu păreau să se potrivească secolului în care erau povestite. Contrar celor susținute de citatele aflate pe coperta cărții, finalul a fost unul abrupt, dezamăgitor, nesatisfăcător, grăbit și care nu a acoperit toate întrebările pe care le-a mai ridicat cartea, lăsându-l pe cititor cu ochii în soare.

Personajul central al poveștii a fost al doilea pe lista displăcerii. A avut un singur moment în care l-am simțit mai plăcut, respectiv în perioada copilăriei, în rest mi s-a părut că a fost construit în așa manieră încât toate deciziile lui să ducă la distrugerea lui și afectarea altor personaje nevinovate (mă gândesc, în special, la săracul Finbarr), chiar dacă i s-au oferit numeroase șanse să aleagă o altă cale, care l-ar fi putut face mult mai agreabil.

Probabil, mulți din cititorii acestei cărți vor avea o urmă de dezamăgire în ceea ce privește personajul Agatha Christie, pe care, în mod surprinzător, nu s-a pus accentul, în ciuda faptului că povestea era menită să ne vorbească despre acele zile de dispariție. Mai mult, cam de la mijlocul cărții, cu precădere, am avut senzația că personajul Agatha este condus pe o pantă descendentă, care i-a știrbit din strălucire.

Astfel, este o carte care ar fi putut avea un mai mare impact, dar care te poate pierde și ușor, o carte care ar fi avut mai mult succes dacă nu se mergea pe ideea dispariției Agathei Christie și s-ar fi optat povestea lui Nan O’Dea, care putea avea legătură cu Agatha, dar nu în sensul de a povesti tot Nan ceea ce i se întâmpla Agathei, o carte care te poate ajuta să te concentrezi și să poți urmări povești care sar ca mingea de ping pong.

10. Mențiune de pozitivitate/negativitate:

Lăsând la o parte narațiunea nefericită și personajul dezolant Nan O’Dea, precum și celelalte aspecte enunțate mai sus, per total, a fost o carte bunicică, care și-a atins într-un fel scopul, respectiv de a ne oferi o perspectivă asupra celor 11 zile de dispariție. Mi-a plăcut mult ideea de a integra în carte câteva propoziții din cărțile Agathei Christie (unde sunt enunțate cele trei părți), mi-a plăcut cum au fost construite unele personaje, și mă refer, în special, la Finbarr Mahoney și Alby (care au fost și preferații mei) și mi-a plăcut și faptul că s-au mai punctat aspecte referitoare la consecințele războiului, reamintindu-ne cât de distructiv poate fi pe toate planurile. Pe scurt, cartea trece cu eticheta de pozitivitate.

11. Cui i s-ar potrivi ca și cadou:

Nu încape îndoială, cartea este potrivită pentru iubitorii de romane de ficțiune istorică, care conțin un iz de romantism și mister, mai ales atunci când evenimentele povestite pornesc de la niște întâmplări reale și conțin și personaje din lumea reală. Fanii Agathei Christie, atât cei care îi cunosc foarte bine opera și viața, cât și cei care au avut tangență doar cu opera, ar găsi interesantă cartea, întrucât pot să mai adauge o perspectivă asupra celor întâmplate în cele 11 zile de dispariție. Și, nu în ultimul rând, fanii Ninei de Gramont cred că s-ar bucura de acest roman.

12. Evaluarea cărții:

Luând în calcul cele menționate anterior și având în vedere propriile mele preferințe, acord acestui roman nota 7 din 10.

Lăsați-vă amprenta!

ALLY

#12amprenteliterare #12amprenteliterare2025 #12luniîn12cărți #12luniin12carti #AgathaChristie #BuzzBooks #crimă #dorință #dragoste #EdituraLitera #ficțiuneIstorică #literaturăAmericană #martie #mister #MisteriosulCazChristie #NinaDeGramont #numeșilocuri #numesilocuri #obsesie #recenzie #recenzii #recenziiCarte #război #zăpadă