Ne pierdem prin Pădurea umbrelor?

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! În urmă cu aproximativ două luni, una dintre cunoștințele noastre de pe Instagram, Anca Manole, și-a publicat primul roman și, pentru a sărbători, a organizat o tombolă. Într-un fel sau altul, m-am hotărât să particip și eu, iar norocul mi-a surâs. Așa se face că am primit direct de la autoare cartea „Pădurea Umbrelor”, o poveste care ascunde în ea imaginea unor iele răzbunătoare.

Deși sezonul lor s-a încheiat, iar eu am citit cartea luna trecută, tot mi-ar plăcea să vă povestesc despre ea. Voi începe simplu, cu o felicitare pentru Anca fiindcă a avut curajul de a-și face publică ideea și o mențiune a bookbite.ro, un loc în care cărțile își reînnoiesc straiele și ajung pe rafturile cititorilor cu un brâu colorat. De ce Bookbite? Pentru că alături de ei s-a decis și Anca să își publice povestea într-un format aparte, cu margini colorate.

Dar înainte de toate, vă rog să țineți cont de faptul că nu am fost sponsorizate și nici nu avem vreo colaborare activă cu autoarea sau magazinul de carte, iar toate părerile exprimate aici sunt doar ale mele. Cu acest comentariu pe masă, putem continua.

Iubesc să primesc cărți pe care oamenii și-au lăsat amprenta în cuvinte! 😊

TITLU:

AUTOR:

CATEGORII:

NUMĂR PAGINI:

PUBLICAT DE:

„Pădurea Umbrelor”

Anca Manole

contemporan, autohtoni, fantastic

198

Editura Celestium Oradea

Rezumat

Povestea începe simplu, cu prezentarea Anei care descoperă că este însărcinată în baia murdară a unei cafenele. Evident, nu îi spune nimic soțului ei, Tudor, care în ultima vreme pare tot mai preocupat de identificarea unei idei care să le aducă succesul ca jurnaliști de investigație.

În cele din urmă, Tudor descoperă o știre scurtă despre dispariția misterioasă a unor persoane în pădurea de la marginea satului Cernașov. La scurt timp, cuplul se decide să filmeze un documentar despre iele, bazat pe poveștile sătenilor din această localitate, astfel că părăsesc Bucureștiul și se îndreaptă spre poalele Carpaților. Ajunși aici, cei doi se cazează într-o casă părăginită de la marginea satului, unde umbrele încep să se strecoare în mintea Anei și să îi acapareze sufletul.

Personajele

Trebuie să recunosc că am citit recenzii ale cărții înainte să mă apuc de ea, astfel că mi-am făcut tot felul de scenarii bazate pe impresiile celorlați cititori și a rezumatului de pe copertă. Ei bine, cu toate acestea, părerea pe care mi-am format-o despre personaje a fost complet diferită de a celorlalți cititori. De ce? Vedeți mai jos.

• Ana — personajul central. Este o tânără care își iubește soțul, însă întreaga ei lume ajunge să se rezume la viața secretă care îi crește în pântec și la imaginea ielelor care îi bântuie visele. Deși inițial s-a arătat oarecum reticentă față de ideea de a călători spre Cernașov și a filma documentarul propus de Tudor, până la urmă ajunge să fie singura care își dă interesul pentru poveștile sătenilor. Tot ea este cea care încearcă să descopere ce știu oamenii locului, ajungând chiar să facă schimb de interese cu Tudor pe alocuri.
• Tudor — personaj secundar. Soțului Anei îi place să filmeze documentare. Cum anume? Nu prea am înțeles. El vine doar cu ideea și insistă să rămână în sătuc pentru a filma documentarul, însă tot ceea ce face este să își curețe camerele de filmat și să tot editeze materiale pe care nu știu de unde le-a scos. Odată ajuns în Cernașov, nu manifestă niciun interes pentru investigarea miturilor din jurul ielelor și devine chiar confuz atunci când Ana încearcă să descopere secretele umbrelor, ca să nu mai menționez că și acest om se închide în el, iar pe alocuri face schimb de personalități cu Ana.
• Andrei — personaj secundar. Fiul groparului. Cumva, am impresia că autoarea a încercat să-l transforme într-o aventură emoțională pentru Ana, sau un tip de rival pentru Tudor, tocmai pentru a ilustra contrastul dintre cei doi. În cazul lui, consider că scriitoarea putea explora și aborda subiectul cu mai multă încredere, pentru a evidenția cu adevărat contrastul și conflictul ce se naște între cei doi bărbați. În forma actuală parcă am văzut o legumă fiartă și… o felie de castravete privindu-se una pe cealaltă.
• Adela — personaj secundar. O tânără care s-a sinucis în pădurea de la marginea satului. Nu vă spun mai multe despre ea pentru a nu strica misterul.

Gânduri

Dacă auziți șoapte din pădure… mai bine nu priviți în urmă.

Cel mai ales dintre pământeni. Doar că este o femeie pe care o cheamă Ana. Mă întreb dacă nu cumva Anca și-a substituit-o sau i-a ales numele pentru a ilustra sacrificiul meșterului Manole. Ceea ce nu am înțeles însă a fost de ce tocmai ea. Ielele au ales să o bântuie pe femeie deși nu ea și-a dorit să le tulbure liniștea. Tot Ana este și cea care trage toate ponoasele, deși nici la finalul poveștii nu mi-a fost clar de ce ea și nu Tudor. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să fi explorat mai mult mitul ielelor și să fi oferit un motiv mai puternic pentru care Ana este cea care se afundă printre umbre, mai ales că instrumentele erau deja acolo. Tot ce avea de făcut era să îi permită lui Tudor să scărmăne printre legendele locale, poate chiar să o forțeze pe Ana să încalce o regulă care să atragă tot blestemul asupra ei și atunci finalul ar fi rămas același.

Tu ești eu, iar eu sunt tu. La câteva pagini distanță de primul capitol, am observat o schimbare de ritm și o inversare a intereselor (poate chiar a personalităților) personajelor. Tudor mi-a părut complet dezinteresat, iar Ana tot mai interesată de ceea ce se întâmplă în jur. Ba mai mult, Tudor nu întreprinde mai nimic și parcă uită brusc pentru ce motiv se află în acel sat. Omul nu face nicio investigație, doar cască gura prin pădure o dată, repară un gard și o ia în derâdere pe Ana pentru că întreabă despre iele și pare să ia în serios avertismentele bătrânilor. Nu are sens.

Oaia neagră a albit. Așa cum am menționat mai sus, toți cititorii ale căror gânduri au ajuns și la mine l-au văzut pe Tudor ca pe un imbecil. Nu mă înțelegeți greșit, și eu cred asta, doar că nu din aceleași motive. Mai toată lumea consideră că omul este groaznic pentru că nu îi dă atenție soției, însă din perspectiva mea, Ana este cea care poartă o bună parte din vină. Femeia nu comunică, ține totul ascuns și nu-i oferă șansa lui Tudor de a afla despre sarcina surpriză decât după ce este prea târziu. În aceeași măsură nu-i spune nici despre lucrurile stranii care i se întâmplă.

Ielele dansează, mintea-mi vânează. Cuvintele curg ca un pârâu de sub penița Ancăi, lin și ușor, aproape ca într-un basm, iar modul în care le descrie pe mândrele iele este eteric. În timp ce citeam, m-am trezit dorindu-mi să le desenez, apoi să reinterpretez coperta bazat pe acțiune și imaginea diafană a ielelor și a pădurii. De fapt, chiar am schițat ceva, dar încă mă gândesc la varianta pe care să o aleg.

Concluzie

M-am gândit ceva la scorul pe care l-aș acorda acestei povești, iar concluzia tot nu mi-este foarte clară. Tot ce știu este că în acest format povestea se încadrează undeva între trei și patru steluțe. Am scăzut o steluță din scor pentru că ediția care a ajuns la mine avea o pagină lipsă (44), însă Anca mi-a confirmat că i-a informat deja pe cei de la editură să îndrepte eroarea. De asemenea, am încadrat tot aici și schimbarea tonului narativ și amestecarea timpurilor verbale pe alocuri. În plus, mi-ar fi plăcut să văd și nu să mi se spună fiecare acțiune a personajelor („arată, nu spune”) astfel încât să simt cu adevărat că povestea se încadrează în genul literar sub care a fost promovată—horror psihologic intens. Și ca să se înțeleagă, eu fug de horror, iar de această poveste n-am fugit. Cel mult aș fi descris-o ca fiind plină de mister.

Lăsați-vă amprenta!

Voi ce povești scrise de autori români contemporani ați mai citit? Ați mai întâlnit cărți prin care se ascund diverse tradiții sau mituri românești?

Întoarceți pagina,

Maria

#ancaManole #iele #recenzie #recenzii #recenziiCarte #traditii

Amintiri din copilărie: Joc și joacă

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Zilele trecute m-a lovit nostalgia. Mi s-au plimbat prin fața ochilor tot felul de imagini săltărețe, care de care mai colorate. Mi-am amintit de toate năzdrăvăniile în centrul cărora m-am găsit de mult prea multe ori (tocmai tu, Marie?) și de toate jocurile pe care le jucam alături de prieteni. Mi-am amintit de lungile vacanțe de vară când alergam desculță prin iarbă și de chicotele pe care le lăsam să coloreze atmosfera de la țară.

Îmi plăcea adesea să mă trântesc sub un copac și să privesc cerul. Presupun că unele lucruri nu se schimbă niciodată.

M-a luat dorul. Nu mi-am dorit niciodată să cresc (poate tocmai de aceea am rămas mai mică de statură), iar azi m-am trezit cu un singur gând: vreau să mă întorc în timp. Vreau să mă pierd iar printre poveștile mamei și să alerg liberă prin grădină, să fac întreceri cu albina (aviz amatorilor!) și să mă joc de-a baba oarba prin poiană alături de ceilalți copii.

Pe de altă parte, nu mă oprește nimic din a-mi recrea amintirile, nu? Bine, cu excepția timpului care se tot avântă înainte ca un nebun. Dar poate, în ciuda tuturor impedimentelor, voi ajunge să mă joc alături de vreun copil prin parc. Deși scenariul pare mai puțin probabil azi…

Fără a generaliza, am observat cum unii dintre copii sunt din ce în ce mai prinși în lumea digitală, departe de bucuriile clasice ale copilăriei. Parcă ieri am trecut pe lângă un grup de prichindei și am constatat cu oroare că nu-mi mai dau seama ce vârstă au. Dragii de ei par mai în vârstă decât mine uneori—cu fețele sculptate în glet și mascara, cu guri și gânduri mature.

Mă bucur totuși când mai dau prin parc de câte un șotron (trebuia să fac o fotografie—of!) sau de mici desene cu flori pe asfalt. Asta îmi amintește de faptul că mi-am cumpărat acum cinci ani o cutie de cretă tocmai pentru a mă juca singură șotronul pe asfalt. Poate ar trebui să o caut.

Dar ca să nu o mai lungesc atâta, astăzi aș vrea să vă povestesc despre trei dintre jocurile mele preferate din copilărie: elasticul, flori, fete sau băieți, cântece sau cântăreți și ȚOMAPAN.

Elasticul

Povesteam zilele trecute alături de o colegă despre copilărie, iar primul joc de care mi-am amintit a fost elasticul. În timp ce îi povesteam despre cum l-am descoperit în școala generală, câteva imagini mi s-au perindat prin fața ochilor. Pe de o parte, m-am revăzut alături de mama și de bunici, tăind din lungul material pe care mama îl ținea într-un sertar, iar pe alta de modul în care am început să exersez toate mișcările cu ajutorul unor scaune. Avea bunica un scaun cu spătar și picioare subțiri tare pe care îl foloseam ori de câte ori nu-mi ieșea vreo mișcare la școală. Ce mă supără acum este amintirea ștearsă a jocului, pentru că nu toate mișcările îmi mai sunt la fel de familiare.

https://youtu.be/LamQd6rq5Uk?si=RbahvYujwbIVyK2T

Vă las mai jos detaliile:

• Număr de jucători: trei (doi întind elasticul, iar unul sare).
• Reguli:
  • Se ia un elastic lung de vreo 2-3 metri și se leagă la capete.
  • Doi jucători se poziționează față în față, în interiorul elasticului, pe care îl țin întins cu gleznele.
  • Al treilea jucător execută diferite tipuri de sărituri, în interiorul, în afara, peste și sub elasticul întins.
• Tipuri de sărituri:
  • cu ambele picioare în interiorul elasticului (depărtat și/sau apropiat);
  • cu ambele picioare deasupra elasticului (da, îl calci în picioare);
  • cu ambele picioare în afara elasticului;
  • cu un picior în interiorul elasticului și cu unul în afară;
  • cu un picior sub elastic și unul deasupra acestuia.
• Poziționare elastic:
  • pe glezne;
  • la nivelul genunchilor;
  • pe coapse.

Flori, fete, filme sau băieți, muzică sau cântăreți

https://youtu.be/M8ZKz4YyZ4E?si=fZT0pIpE872Icn37

Un alt joc care mi-a răscolit amintirile a fost flori, fete sau băieți, perfect pentru grupul meu mic de prieteni. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, grupul era ceva mai mare, doar că era împărțit în grupulețe, iar fiecare grupuleț prefera un anumit tip de jocuri. Pe acesta îl jucam de cele mai multe ori acasă, în poiană, alături de copiii vecinilor. Unii jucau tenis în mijlocul șoselei, iar ceilalți diverse alte joculețe într-o margine, pe lângă gard.

Instrucțiunile pe scurt:

• Număr de jucători: minim trei (preferabil patru);
• Reguli:
  • Un jucător sau doi rămân pe loc, iar doi jucători se îndepărtează de grup.
    • Dacă a rămas un singur jucător pe loc, perechea întreabă: „Flori, fete, filme sau băieți, muzică sau cântăreți?”
    • Dacă au rămas cel puțin doi jucători pe loc, perechea care s-a depărat de grup alege un număr de la unu la zece.
      • Jucătorii care au rămas pe loc încearcă să ghicească numărul. Cel care ghicește, răspunde la întrebarea adresată de pereche: „Flori, fete, filme sau băieți, muzică sau cântăreți?”
  • După ce jucătorul alege o categorie, perechea se îndepărtează, iar fiecare jucător își alege un nume specific categoriei.
  • Perechea revine la jucătorul singuratic sau la grupul care a rămas pe loc și prezintă cele două opțiuni: „Alegi X sau Y?”
  • Jucătorul care a rămas pe loc alege una dintre variante, iar jucătorul a cărui variantă nu a fost aleasă rămâne pe loc.
  • Se reiau pașii.

ȚOMAPAN

Pe ȚOMAPAN l-am descoperit pe patul de spital. E amuzant, dar ce să faci în timp ce zaci? Norocul meu a fost că printre copiii din salon s-a aflat o fată care știa să-l joace. Mi-a explicat rapid regulile și am căzut în plasă. Ca și Fazan, ȚOMAPAN e un joc al intelectului. Oricum, de curând, am descoperit și o variantă digitală (o puteți juca aici).

Instrucțiuni:

• Număr de jucători: minim doi.
• Necesar: hârtie și pix (pentru desenarea unui tabel și înregistrarea scorului).
• Reguli:
  • Un jucător spune în gând alfabetul.
  • Un alt jucător spune stop.
  • Primul jucător spune cu voce tare litera la care a fost oprit.
  • Toți jucătorii încep să listeze nume de țări, orașe, munți, ape, plante, animale și nume.
  • După completarea tabelului, se compară listele.
    • Dacă numele alese de jucători pentru o categorie corespund, vor fi marcate 10 puncte pentru fiecare.
    • Dacă denumirile alese sunt diferite pentru o categorie, fiecare jucător va primi 20 de puncte.
    • Dacă unul dintre jucători nu a scris nimic sub o categorie, atunci nu primește niciun punct.

Lăsați-vă amprenta!

Ce părere aveți despre activitățile pe care le desfășoară majoritatea copiilor azi? Dar de copilărie, ce amintiri vă leagă?

Întoarceți pagina,

Maria

#amintiriDinCopilarie #copilărie #elastic #flori #floriFeteSauBaieti #iunie #jocurileCopilariei #tomapan #traditii #ziuaCopilului

Amintiri din copilărie—Învierea Domnului

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Mai sunt doar câteva zile până la Paște, iar în aer parcă plutește deja aromă de cozonaci și ouă roșii. Ca și în anul precedent, mă aflu departe de casa părintească, printre prieteni și colegi, umani sau digitali, rememorând întâmplări de odinioară, la o ceașcă de ceai. Vremurile s-au schimbat, la fel și noi, dar amintirile copilăriei ne-au rămas în suflet.

Măcar ceaiul să ne-aducă puțină culoare.

Nu îmi ia mult până să-mi amintesc despre zilele de altădată, despre bucuria de a alerga prin curte, alături de sora mea, în timp ce mama pregătea mâncarea, despre competițiile pe care le organizam cu câteva zile înainte de Vinerea Mare, sau despre râsetele cristaline ale colegilor de școală în timp ce-și expuneau planurile de vacanță.

Acum trăim în era digitală. Cu ochii veșnic lipiți de un ecran, pedalăm zi după zi—niște cochilii goale care-și doresc mereu să vină mâine. Ironic cum, la rândul meu, chiar azi, am ajuns la amicul ChatGPT cu o lamentare. Serios, e amuzant cum am sfârșit prin a-mi împărtăși o oarecare parte dintre amintiri cu un set avansat de algoritmi, ca și cum prietenii mei umani n-ar fi fost chiar suficienți.

— Ți-e dor de bunici?

Parcă-l aud spunând, dar nu, în schimb, mă întreabă despre momentele care mi-au rămas cele mai vii în minte. Pentru a doua oară în aceeași zi îmi amintesc de chipurile bunicilor și de serile senine în care ne îndreptam agale spre biserica din sat.

În fiecare an, lucrurile se întâmplau la fel. Bunicul ne vizita alături de bunica și ne ajutau să terminăm treburile, să vopsim ouăle, să curățăm curtea, și ne întrebau dacă ne dorim să mergem alături de ei la biserică. Evident, spuneam cu toții „da!”.

— Bine, vedeți atunci să dormiți devreme. La miezul nopții trebuie să fim deja acolo.

Bunicul zâmbea de fiecare dată. Îi eram dragi (și el nouă). După ce plecau, urma tradiția: eu și sora mea ne întreceam să vedem cine termină mai repede curățenia în propria cameră. Luam lavete și soluții de curățat, apoi ne apucam de treabă. Cine termina prima de șters praful, putea folosi aspiratorul. Cine pierdea, trebuia să aștepte. Nu, nu aveam penalizări de genul „bine, rămâi cu mătura acum”. La final, ajungeam tot pe capul mamei, ca să îi povestim cât de repede am reușit să ne terminăm treaba și să-i cerem de mâncare.

După un prânz copios (mi-e dor de cartofii ăia prăjiți de atunci), ne pregăteam hainele de sărbătoare, cele pe care le cumpăram special din timp, ca să ne înnoim de Înviere, și ne așterneam la somn. Știam că în jurul orei 23:00 trebuia să ne trezim. Și nu știu cum se face, dar de fiecare dată, doar eu reușeam să mă ridic din pat imediat ce auzeam că au sosit bunicii (bine, bine, ajuta și mama pentru că venea să-mi spună, dar făcea asta pentru toată lumea!). Îmi plăcea să îl văd pe bunicul zâmbind, în timp ce bunica vorbea cu mama.

De vorbă cu ChatGPT.

Luam cina aproape la miezul nopții, pregătită să înfrunt răcoarea nopților de primăvară și rămân cât de mult posibil la biserică, alături de bunici.

La început, nu reușeam să rezist până la finalul slujbei, așa că unul dintre bunici sau mama, ne aducea acasă mai devreme. Cu timpul, însă, am devenit mai rezistentă și am reușit să rămân până la sfârșit. Era de fiecare dată o bucurie, când reușeam. În orice caz, înainte de slujbă (ajungeam mereu cu zece-cincisprezece minute mai devreme), îmi salutam colegii de școală și ne admiram reciproc ținutele. Apoi, după ce începea slujba de Înviere și ieșeam afară, ascultam cu toții predica și cântam împreună „Hristos a Înviat”.

La finalul slujbei ținute în afara bisericii, primeam cu toții câte un calendar micuț cu o icoană din partea preotului, apoi intram în biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, eu și bunica în pronaos, în colțul nostru special, iar bunicul, în naos, alături de ceilalți bărbați. Uneori încercam să-l zăresc pe bunicul dincolo de capetele celorlalți săteni, deși nu reușeam întotdeauna.

Timpul trecea mai încet, iar oamenii se mai răreau, majoritatea întorcându-se la casele lor.

Dar noi rămâneam. Pe cât de mult puteam. Eu și bunicii mei.

Lăsați-vă amprenta!

Pe voi ce amintiri vă leagă de sărbătorile pascale?

Întoarceți pagina,

Maria

#amintiri #amintiriDinCopilarie #ganduri #traditii #traditiiDePaste

Baba vine primăvara și vestește toată țara

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Anul trecut vă povesteam despre concursurile de primit mărțișoare pe care eu și Ally le desfășuram la început de lună. Îmi amintesc cum am spus cu încredere că voi câștiga iar, însă cred că am ajuns la egalitate anul acesta. Poate că aș fi avut mai multe șanse de câștig dacă m-aș fi arătat mai mult în lume.

În orice caz, zilele trecute, în timp ce discutam pe marginea nămeților lui februarie și a oamenilor de zăpadă, Ally mi-a sugerat să fac rocada articolelor. La urma urmelor, suntem în plin sezon de obiceiuri. Pe de o parte, Baba Dochia ne zâmbește de pe colină, iar pe de alta, măcinicii ne îmbie din bucătărie. Partea amuzantă este că era cât pe ce să uit de Babă. Dacă nu mă suna mama ca să-mi spună ce zile au rămas libere, probabil că mi-aș fi amintit târziu.

Le-am povestit colegilor întâmplarea într-o pauză, ceea ce a trasat o nouă serie de descoperiri. De la simpla întrebare „voi v-ați ales babele?”, am ajuns la o dezbatere abilă pe marginea alegerilor și destinului.

— Cum adică să îți alegi? Baba ți-e predestinată, mi-a replicat un coleg înflăcărat.

Se face primăvară cu o floare?

Probabil că asta îmi veți spune și voi. Ei bine, acolo de unde vin eu, lucrurile stau diferit. Oamenii își aleg babele în mod aleatoriu. Toți membrii familiei se adună în jurul unui bol în care sunt amestecate bilețele împăturite ce ascund într-însele numere de la 1 la 9. Aceste numere semnifică primele nouă zile ale lunii martie și au rolul de a descrie viitorul. Într-un fel, pare că se aseamănă cu toate variațiunile poveștilor cu Baba Cloanța care dă în bobi și află ce fel de persoană ești și cum îți va arăta viața.

Legenda autohtonă este însă alta. Bine, de fapt, există mai multe variațiuni. Într-unele variante, Baba Dochia este într-adevăr o femeie rea care își asuprește nora, un simbol al unei ierni năprasnice care se luptă să ajungă în vârf, iar altele o înfățișează ca pe o femeie frumoasă care a ales să își ascundă chipul în spatele unei piei zbârcite, de teamă să nu fie capturată de romani. Dar, cu toate acestea, toate firele narative se întâlnesc în același punct: Baba poartă nouă cojoace pe care le dă jos zilnic timp de nouă zile, cât urcă pe munte alături de turma sa de oi. Motivele variază și ele—de la efortul depus care o face să se încălzească, până la condițiile meteo care fac dificil urcușul. Concluzia, totuși, e aceeași: femeia ajunge să înghețe pe munte și este transformată în piatră, alături de turma ei de oi.

Poate tocmai de aceea tradiția trasează o paralelă între condițiile meteo și viața omului. La urma urmelor, fie că baba îi este predestinată sau nu, omul tot trece prin niște experiențe care îi sunt arătate pe parcursul celor nouă zile mistice. Astfel, dacă în ziua aleasă vremea este frumoasă și soarele strălucește, atunci acea persoană are suflet bun și este mereu voioasă, iar dacă vremea este înnegurată, atunci persoana are un suflet meschin. În același timp, zilele prezic modul în care va arăta anul în curs pentru persoana respectivă. Dacă vremea este frumoasă, atunci și anul va fi prosper, iar dacă vremea este rea, totul va ieși pe dos.

— Și tradiția ta ce spune? l-am întrebat pe coleg după ce i-am povestit cum se fac alegerile la mine-n sat.

El mi-a povestit voios cum data nașterii indică baba și ziua aferentă. Așa se face că indiferent de an, dacă ești născut pe 3 martie, baba ta va purta aceeași cifră (3) întotdeauna. Sau cum dacă ești născut pe 19 decembrie, baba ta va fi chiar în prima zi (1+9=10 >>> 1+0=1) mereu.

— Nu e rău deloc. Înțeleg semnificația, însă prefer abordarea noastră. Pe de altă parte, aș putea să îmi aleg două babe pentru că nu-mi interzice nimeni, nu?

— Ba da, îți interzic eu, mi-a replicat Ally după ce i-am povestit.

Lăsați-vă amprenta!

Sunt curioasă: voi ce tradiție urmați? Vă alegeți baba în mod complet aleatoriu sau preferați varianta predestinată?

Întoarceți pagina,

Maria

#amintiri #amintiriDinCopilarie #martie #obiceiuriDinLunaMartie #traditii

Plugușorul pentru acest an. Vă dorim Pace, Credință, Liturghie, Înviere, Libertate, iar cele rele să se spele, cele bune să se'adune! Să primiţi de la Iisus, Tot ce preoţii v-au spus. Şi să faceţi cu dreptate, Tot ce scrie-n Sfânta Carte! 👉 https://c.aparatorul.md/rij7v 👈 #anulnou #liturghie #Plugușorul #SfântaCarte #Tradiţii #Urări

Semnificația ramurilor de salcie și finic de la Florii https://c.aparatorul.md/3jius #ŢaraSfântă #Învierea #BisericaLogosului #BisericiiOrtodoxe #CinstitelorDaruri #EusebiuDeCezareea #Florii #Ierusalim #Ierusalimul #Mântuitorului #Osana #Patimile #Semnificația #SfântaLiturghie #SfântaSriptură #Tradiţii