Poveste cu primate

Nu-i așa că și tu ți-ai dori câteodată să trăiești într-o oază? Izolat, departe de lumea dezlănțuită! Să nu mai fii mereu în alertă, silit să te confrunți perpetuu cu restul lumii! Cu amicii! Cu inamicii! Cu competiția? Cu semenii? Cu plebea! Cu elitele! Cu autoritățile! Cu nebunii! Cu milogii! Să tot fii la discreția tuturor! Fără reguli și fără restricții, să fii în permanență la dispoziția oricui ți-o solicită expres, intempestiv, aleatoriu, atenția, reacția, părerea, contribuția…? Cum ar fi? Să-i poți trimite pe toți la un pustiu distanță? Nici n-ar mai conta că oaza este la cheremul deșertului. Oaza are, așa prin definiție, o conotație paradisiacă… oferind întotdeauna un miraj seducător. Nu? O oază este… o insulă de liniște, de calm și de desfătare… Într-o oază ți-ai putea găsi nu doar liniștea, ci și dragostea (apud Alchimistul). O oază nu ți-ar putea apărea ca o pușcărie în deșert. Dar și mai bine decât o oază în deșert ar fi o insulă în mare. O insulă pustie, fiindcă acolo ai putea să faci și baie-n mare, să ai plaja ta personală. O insulă tropicală, luxuriantă, cu de toate, la poalele vulcanului, doar pentru tine și pentru prietenii tăi. Cum ar fi? Niște verișori de-ai noștri au avut ocazia să vadă aievea cum ar fi treaba asta cu insula paradisului.

Maimuțele! Cine (nu) le iubește? Dumnezeu le adoră. Sunt feblețea Lui. Și-a făcut din ele chip cioplit, după chipul și asemănarea Sa. Chiar și poporul ales tot dintre maimuțe și l-a (ex)tras. Ah, maimuțele! Vesele, zglobii, hazli, jucăușe, caraghioase, irezistibile, adorabile pur și simplu. Ce-i al lor e al lor și e pus deoparte. Primatele, pariul bunului Dumnezeu cu… El Însuși. Voi încerca să redau mai departe o poveste cu primate (auzită-n Travaiul 16). Este o poveste bizarnică, dar adevărată, plină de tâlcuri (mistice) și întrebări fără răspuns. O poveste despre infern și paradis. Căci primatele merg musai în rai sau în iad, la alegerea lor. Nu există alt rai decât al maimuțelor și nu există alt iad decât al maimuțelor. Noi înșine, niște primate perimate, trăim, bine-merci, pe Planeta Maimuțelor. Maimuțelor! Într-un paradis infernal, plin de noi și de toți ceilalți.

rai, infern, paradis, iad și alte confuzii pe planeta maimuțelor
(repovestire)

Întâmplările poveștii noastre s-au petrecut (și se petrec) pe insula Barro Colorado. Acest tărâm a devenit insulă foarte recent, cu numai un secol în urmă. Veacul de singurătate al tărâmului Barro Colorado a început în 1913–1914, când inginerii (primate din casta superioară) au barat râul Chagres pentru a crea Lacul Gatun; vârfurile dealurilor au rămas deasupra apei și au devenit insule. Insula nu a existat dintotdeauna. Era doar un deal mare. West Hill, în valea râului Chagres. Între 1913 și 1914, în timpul construcției Canalului Panama, inginerii au ridicat un baraj pe râul Chagres pentru a crea Lacul Gatun, necesar navigației. Când apa a început să urce, a fost un potop mare (diluvian) care a inundat sate vechi de sute de ani, terenuri agricole și păduri tropicale întregi. Doar vârfurile dealurilor au rămas deasupra apei, transformându-se în insule. Cel mai mare dintre ele a devenit Barro Colorado Island, cu o suprafață de aproximativ 15,6 km².

Înainte de inundare, zona era o pădure tropicală continuă, populată natural cu animale specifice junglei, inclusiv maimuțe urlătoare, maimuțe capucin, leneși cu două și cu trei degete și o mulțime de alte specii. Când apa a transformat dealurile în insule, animalele care trăiau pe acele vârfuri au rămas izolate acolo, ca într-un experiment natural uriaș. În scurtă vreme, prădătorii mari de pe insulă au dispărut. În mod natural, în acord cu ecologia insulelor. Prădătorii mari nu aveau cum să supraviețuiască izolării. Specii precum jaguarii, pumele sau marii vulturi nu au putut rămâne pe dealurile care au devenit insule. Motivul este simplu: aveau nevoie de teritorii mari; nu puteau găsi suficientă hrană pe o suprafață atât de mică; nu puteau migra odată ce apa a înconjurat dealurile. Exemplarele prinse pe insulă erau prea puține pentru a putea asigura perpetuarea speciilor. Rezultatul: au dispărut rapid după formarea insulei. Prădătorii aerieni mari (precum harpia) nu erau prezenți în zonă. Harpia trăiește în păduri întinse, continue. Insula Barro Colorado, izolată în mijlocul unui lac artificial, nu oferea condițiile necesare pentru ca o populație naturală de harpii să se mențină. Efectul? Un ecosistem „relaxat”, fără prădători mari. Un paradis al abundenței și seremității. Cine a prosperat și s-a proliferat într-o asemenea oază? Leneșii și maimuțele. Asistații social. În scurtă vreme, maimuțele au devenit lente și neglijente, leneșii au prosperat și s-au înmulțit, iar comportamentele anti-prădător s-au atrofiat complet. Un adevărat paradis în care norocoșii câștigători belfereau fără nicio treabă, de parcă le pusese Dumnezeu mâna-n cap. Toată ziua maimuțele nu făceau decât să mănânce, să bea, să se joace, să facă sex și să se relaxeze, dormind expuse la soare, sub cerul liber, fără nicio grijă, chiar și fără grija de a se păstra în echilibru ecologic cu mediul. Paradisul primatelor în toată splendoarea lui, pe insula Barro Colorado, desprinsă, cu voia lui Dumnezeu, din sălbăticia iadului junglei.

Dar… văile vuiră! Cât să poată dura un astfel de paradis gratis? Cât să poată tolera Dumnezeu ajungerea primatelor și leneșilor în comunism, unde fiecăruia i se oferă după nevoi și i se cere (nimic) după posibilități? Dumnezeu nu poate răbda prea multă vreme așa ceva, mai ales dacă e să judecăm prin perspectiva precedentelor episoade similare. Data trecută când primatele i-au mâncat merele de aur, Dumnezeu le-a izgonit pur și simplu din grădina Edenului, trimițându-le înapoi în junglă, la muncă. Altădată le-a dat foc (…) și Potop (…). Se știe… Pentru moment, Dumnezeu și-a luat mâna și ochii de pe insula fericirii, lăsându-le pe primate în plata Domnului, să piară ca orice pasăre pe limba ei sau să se descurce cum or știi. Singure. Ca să scape de singurătate, maimuțele s-au tot înmulțit, de-a valma, fără discernământ (ca toate primatele), periclitând dramatic resursele insulei și echilibrul ecologic. Totul se îndrepta vertiginos către instaurarea, avant la lettre, a stării de lucruri dintr-un alt loc cu primate: City of God (2002, a se revedea de urgență), doar că, la un moment dat, Dumnezeu a avut o idee și mai bună, apelând la alți zei, subalternii să-i, mereu (pre)dispuși să se joace de-a Dumnezeu: primatele antropide.

Cu puțin înainte de încheierea veacului de singurătate al maimuțelor capucin pe insula Barro Colorado, în 1999, Dumnezeu a trimis în paradis un grup de savanți (primatele divine), cu sarcina de a restabili echilibrele ecologice de pe insulă. Ce credeți c-au făcut aceștia? Ar fi putut să mai împuțineze din maimuțe. Să le vîneze. Să le deporeze. Să le gazeze. Să le castreze. Cu napalm. Să le bombardeze. Cum se face. Puteau chiar scufunda insula (ca pe Ada Kaleh) fiindcă existența ei nici nu fusese inclusă în planurile inițiale de construire a canalului Panama. Dar… Nimic din toate acestea. Primatele divine, savanții, n-au comis absolut nimiciuna dintre aceste atrocităţi la îndemână. Fiindcă erau fumate. Nutrind porniri umanitariste mult mai subtile, savanţii voyeurişti, au decis să restabilească echilibrul pierdut într-un mod ceva mai natural și mai pervers aducând pe insulă o familie de vulturi (specia harpie), care fuseseră crescute în captivitate, care să pape maimuțele, în timp ce ei se delectează privind (ca la teatru madam), lundu-și notițe, bune și pentru articole și doctorate. Spectacolul a întrecut toate așteptările.

Primatele naive, care până ieri alergau după fructe și iluzii, au privit în jur și au zis: „Aoleu, s‑a stricat continentul!” Apoi au început să se certe între ele despre cine e responsabil cu reparatul lumii, de parcă lumea era o roată de bicicletă care doar trebuie umflată la vulcanizare. În aer, păsările de pradă, sadice ca niște profesori de fizică înaintea unui test neanunțat, au început să facă ture, învârtind umbrele ca pe niște compasuri negre peste capetele maimuțelor. „E timpul pentru selecție artistică”, ciripeau ele, „nu doar naturală.” Iar la marginea insulei, unde apa linge rădăcinile copacilor ca un câine care vrea să pară nevinovat, au apărut primatele antropoide, acelea cu carne puțină și pretenții multe, care se joacă de‑a zeii cu o seriozitate ridicolă. Au adus cu ei cutii, antene, carnețele, și au început să noteze: „Observăm comportamente interesante.” Dealurile au râs în barbă, căci ele știau: comportamentul cel mai interesant era al acestor mici zei improvizați, care credeau că pot repara ecologia cu două planșe, un binoclu și o vinovăție bine intenționată. Și astfel, insula, care nu ceruse nimic, nici apă, nici glorie, nici experimente, a continuat să plutească în derivă propria ei tăcere, în timp ce maimuțele țipau, vulturii filosofau, iar ”oamenii” își luau notițe despre cum funcționează viața, fără să observe că viața îi observa pe ei înapoi.

Cert este ca acvilele s-au întrecut pe sine, reușind fără probleme să-și reactiveze instintele de prădători și să comită masacrarea artistica a leneşilor şi a indolentelor maimuţe, reinstaurând teroarea în paradisul pierdut. Nu vânau doar pentru a-și asigura hrana, ci pur și simplu și pentu a se distra. Capturau pui de maimuță doar pentru a se uita la ei cu curiozitate. Pentru simplu lor divertisment luau maimuțe în gheare, le ridicau în vazduh şi le aruncau de acolo doar pentru că… de ce nu? Maimuţele şi-au schimbat şi ele comportanentul (…), iar primatele antroppode s-au luat și ele la harță, unele dorind întreruperea experimentului (din cauza unor implicații de ordin moral), altele insistând că știița e știință și studiul trebuie să continue. Remarcând că acvilele nu se arată atunci când primatele divine sunt în zonă, maimuțele au decis să stea alai în preajma antropoidelor, venerându-le ca pe niște zeități care le protejează în contra duhurilor văzduhului. O întreagă nebunie. Totuși, surprinzător sau nu, s-a restabilit un oarecare echilibru ecologic. Populația de leneși și de maimuțe s-a redus simțitor, ceea ce a permis altor specii de plante și animale să-și reia locul în ecosistem. Despre implicațiile filozofice și despre uitilitățile științifice ale acestui bizar experiment om avea ocazia să dezbatem în comentarii. La discreție.

Aș adauga doar o mică informație adiacentă. Insula Barro Colorado nu este deloc unică în lume. Și nu mă refer aici la Galapagos, Madagascar, Tasmania sau Noua Zeelanda… ci la faptul ca exista miriade de astfel de insule populate cu primate deprimate. Se numesc orașe. Și țări.

Leneșul (mai mult aleargă) și primatele (mai mult gândesc)

Știri și povești din Dobrogea: orașe, sate, porturi, litoral, Delta Dunării, energie și afaceri locale.

Urmărește-ne pentru noutăți din toată regiunea dintre Dunăre și mare.

#dobrogea #stiri #litoral #delta #dobrogeanews

https://dobrogea-news.ro