Gânduri pe hârtie: Privește în oglindă mâine

În ultima perioadă pare că suntem prezenți tot mai puțin acolo unde contează: alături de noi înșine.

Drag cititor,

Când a fost ultima dată când ai încercat să te încadrezi într-un tipar care nu era al tău? Sau… când a fost ultima dată când ai decis să petreci timp cu tine însuți, explorând o pasiune mai veche sau ascultând, pur și simplu, liniștea?

De prea multe ori cădem pradă cotidianului, ultimelor tendințe, dorinței de a fi la fel ca și ceilalți. Devenim copii ale umbrelor care se perindă prin algoritmi, lăsându-le să ne controleze viețile. TikTok. Instagram. Pinterest. Discord. X. Poate că poteca a fost cea corectă, dar astăzi am ajuns într-un deșert unde sclipirea apei nu e decât un miraj. Derulăm povești la infinit. Cu ochii lipiți de ecran, ne dezrădăcinăm. Uităm cine suntem și pierdem timp prețios aruncând pietre imaginare într-un lac care de fapt nu există.

Eu una mă simt ca o fantomă uneori. Îmi aduc aminte de poveștile pe care obișnuiam să le scriu și mă gândesc cu groază la rugina care mi se așterne peste degete, peste imaginație, doar pentru că am călcat pe aceeași potecă pietruită pe care mulți o încearcă.

— E doar ca să mă inspir din succesul altora. Ca să mă motiveze.

O minciună strălucitoare. Bine, poate nu în totalitate, însă creierul obsește privind. E ca zicala aia: „ce e prea mult, strică.“

Astăzi, în timp ce colindam prin labirintul Jumbo, pe lângă doi îndrăgostiți care stăteau în calea mea și a unui set interesant de autocolante, am dat peste două doamne vorbărețe. Bine, de fapt, ele au dat peste mine (m-au lovit accidental cu un coș de cumpărături). Cumva am ajuns să analizez două perechi diferite: doi adolescenți care își imaginau probabil că întreg raionul le aparține și două prietene de vârstă mijlocie care discutau pe-ndelete despre tendințele în carnețele prezentate pe marele TikTok.

Deși nu intenționam să ascult niciuna dintre conversații, câteva lucruri mi-au atras atenția. Pe de o parte, adolescenții care parcă erau lipiți de podea și cusuți unul de celălalt, iar pe de altă parte, una dintre doamne care se uita printre coperțile rechizitelor și își exprima nefericirea cu privire la absența unui anumit caiet de pe raft. Deși nu sunt sigură ce fel de caiet căuta, mi-a venit să râd când, la un moment dat, o văd mișcându-se pe lângă mine, vorbind despre un „caiet cu plic“. Ironia face că eu țineam în mână o agendă de un roz pudrat, a cărei copertă se extindea sub forma unui portofel. Asta mi-a amintit de toate caietele și agendele care mă așteaptă răbdătoare acasă pe un raft, unele dintre ele complet neatinse, altele întinate deja de pastă albastră.

Am continuat să mă plimb prin raionul cu produse de birotică, reflectând la toate lucrurile pierdute prin dulap și am început să mă întreb când a fost ultima dată când am desenat sau când am scris ceva. Prin 2013 ajunsesem pe Wattpad la îndemnul unei amice, inițial ca explorator, ulterior ca scriitor. Îmi plăcea ideea anonimatului din spatele unui pseudonim. Doar două – trei persoane știau cine sunt, ceea ce mă făcea să mă simt liberă de prejudecăți. Scriam povești, poeme imperfecte și fragmente de gânduri sau idei răzlețe.

Îmi făcusem un obicei. Asta până când ceva s-a întâmplat și ușor, ușor am dispărut de pe scenă. Câțiva ani mai târziu, însă, mi-am deschis un cont nou pe Wattpad. Plănuiam să revin pe scenă sub un alt nume. E amuzant, într-un fel—alesesem să mă joc cu o poreclă căpătată nu demult și să o îmbin cu pasiunea pentru Asia de Est. Îmi spusesem Meihaem (doar pentru că toate numele de utilizator pe care mi le doream erau luate). Cred că acum un an l-am schimbat.

În orice caz, am început să mă întreb ce s-a întâmplat cu fata aia care spunea că într-o bună zi va deveni scriitoare, că va publica o grămadă de cărți în tot felul de formate și că va ajunge chiar să posteze o bandă desenată.

Poate că a venit în sfârșit timpul să-mi ridic capul din nisip.

Lasă-ți amprenta!

Astăzi am mizat pe melancolie. S-a terminat și luna iubirii. Dar uite că vine primăvara, așa că spune-mi, care este primul lucru pe care îl vei face pentru tine mâine?

Întoarce pagina,

Maria

🕊Din încercări s-a născut tăria ei.

#viata #putere #intelepciune
#Ajutor #suflet

Dacă stai cu 4 leneși, nu te mira că nu te miști.
Dacă stai cu 4 care se plâng, o să vezi totul în gri.
Dacă stai cu 4 care nu au visuri, o să râzi și tu de ale tale.

Dar dacă stai cu 4 curajoși, o să faci ce-ți era frică.
Dacă stai cu 4 care muncesc, o să te ridici și tu.

💡 Tu ești al 5-lea. Mereu.
🔁 Vrei altă viață? Schimbă cei 4.

https://www.youtube.com/shorts/WMj0B4sj-ho

#4plus1 #mentalitate #dezvoltarepersonala #mindset #viata #psihologie #curaj #inspiratie #growth #viatamea

Amintiri din realitatea imediată

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Mă simt ca și cum aș scrie pe final de program, cu gândurile răvășite, într-un moment în care nimic nu are sens. Poate că din întâmplare am pășit pe o cărare greșită și am ajuns pe tărâmul magic al lui Alice. Doar că eu am fost motanul buclucaș.

Anul trecut, am trimis o scrisoare către un prieten drag. De fapt, am trimis mai mult de una, dar aceasta a ridicat cele mai multe semne de întrebare. Pe de o parte, amicul (hai să îl numim Tei) era pe jumătate entuziasmat, pe jumătate speriat. Pe de alta, câteva alte persoane din jur, se întrebau dacă nu cumva îmi lipsește o doagă. Altele s-au amuzat copios pe seama noastră. De ce? Ei bine, povestea e destul de simplă.

Într-o zi cu soare, m-a prins dorul de scris. N-am stat prea mult pe gânduri și m-am așezat la birou, în fața unor coli de hârtie. Am început prin a-i scrie prietenei mele cele mai bune, apoi m-am gândit să-i scriu ceva și lui Tei pentru că în ultima vreme a fost cu capul în nori și cam eluziv. Nu mi-a luat mult până să mă hotărăsc asupra tonului, apoi am lăsat cuvintele să curgă precum ploaia caldă de vară. După ce mi-am terminat epistola, am îndesat hârtia într-un plic și l-am lăsat pe birou să zacă timp de vreo săptămână.

Deși ne cunoaștem de peste zece ani, mi-am dat seama că nu i-am cerut niciodată adresa de corespondență. O atrocitate, știu. Dar, până la urmă, am remediat-o.

— Îmi dai și mie adresa ta, te rog? l-am întrebat într-o zi.

— Huh? Pentru ce?

Reacția lui a fost o întrebare urmată de un emoticon rotund cu sprânceana ridicată.

— Ca să îți trimit ceva, evident.

Mi-a răspuns cu un set de emoticoane suspicioase, dar până la urmă, mi-a oferit detaliile, nu înainte, însă de a mă mai întreba o dată ce am de gând să îi trimit. I-am spus că e surpriză. Nimic grandios, dar ceva ce cred că îi va plăcea.

În drum spre oficiul poștal, am început să chicotesc. Scrisoarea era doar o parte. Adevăratul cadou urma să fie adăugat în plic cu aproximativ cincisprezece minute înainte de a păși în spațiul ușor prăfuit, dar plin de pachete și secrete. Timp de vreo două săptămâni, i-am ridicat așteptările, m-am jucat cu focul și i-am șoptit printre rânduri că aștept cu entuziasm reacția lui când va primi epistola. Evident, și-a imaginat o mie de scenarii. Niciunul bun.

— Heh, nu mă cunoaște suficient. Sau a uitat, i-am transmis celei mai bune prietene.

— Să știi că eu încă mai am puzzle-ul de la tine, mi-a răspuns în schimb. Și mie mi-ai făcut o surpriză… specială. Tot nu-mi vine să cred că mi-ai trimis unul!

— Doar pentru că mă completezi, ești o imagine creată din piese mici, mă intrigi.

În timp ce ne tachinam reciproc, am primit o notificare din partea lui Tei. „Am primit un plic.”

Am așteptat reacția.

— Maria. MARIA! Nu pot să cred! Mi-ai trimis o FRUNZĂ! (Pauză.) O FRUNZĂ!

— Dar nu e orice fel de frunză, i-am replicat rapid. E o frunză SPECIALĂ. Una care îți seamănă. Doar îți poartă numele! Mai mult sau mai puțin.

— Nici nu știam că se numește linden. (Pauză.) Dintre toate lucrurile… o frunză!

Altă pauză.

— Mai trăiești?!

— Ți-am citit scrisoarea. (Pauză.) DE CE E ATÂT DE DULCE?! Nu știu cum să-ți răspund. Sufăr de diabet și e numai vina ta!

— E-n regulă. Te pot dezumfla rapid. Vrei să pun sare pe rană?

— NU!

Săracul Tei s-a chinuit o lună să se gândească la un răspuns. Un răspuns pe care mi l-a trimis într-un mesaj compact. Apoi a plecat în Japonia. Și mi-a cumpărat un magnet. Alături de trei volume de benzi desenate.

Le-am primit ieri.

Lăsați-vă amprenta!

Vreau să știu: care a fost cel mai ciudat cadou pe care l-ați oferit vreodată?

Întoarceți pagina,

Maria

#amintiri #anime #cadouri #manga #relații #viata