Hai să ne sărăm în Salina Ocnele Mari

A cam trecut de mijlocul verii, iar un articol în această categorie trebuia să apară… doar e sezon de vacanță/concediu. Iar cum astăzi este sărbătorită și Ziua Internațională a Prieteniei, m-am gândit să vă ofer o sugestie de destinație în care să petreceți momente prețioase cu prietenii voștri și, cu aceeași ocazie, să adaug al doilea articol în seria „Hai să ne sărăm…”.

Deci, zic să trecem la fapte!

Puțin despre drumul către destinație

Aș putea spune că, din nou și aproximativ ca în cazul Salinei de la Turda, a fost o vizită pe negândite… aveam alte lucruri de făcut prin zona respectivă și am zis că nu ar fi o idee rea să profit de timp și să mai revizitez Salina Ocnele Mari. Pe drum, am verificat, în prealabil, programul de vizitare, pentru a mă asigura că este deschis în ziua respectivă, o zi de luni din iulie, și a vedea care era ultima intrare programată în salină: totul părea că se îmbină perfect.

În ceea ce privește drumul până în județul Vâlcea, având în vedere și faptul că nu de mult timp a fost deschisă și porțiunea de autostradă din județul Argeș, care leagă reședința de județ – Pitești, de municipiul regal – Curtea de Argeș, am zis să văd cum se prezintă drumul pe autostradă și cum a fost afectată porțiunea dintre Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea, iar, la întoarcere, să văd cum este și drumul clasic, pe DN7, care trece prin faimosul sat Dedulești din comuna Morărești, județul Argeș (sau cum mai este cunoscut „Dealul Negru”).

Zis și făcut. Am mers pe respectiva bucată de autostradă, care, încet-încet, începe să se aglomereze (erau suficiente mașini care circulau). Este o autostradă care îți oferă mai multe priveliști, având în vedere că se îndreaptă spre o zonă mai înaltă, și în ciuda faptului că este nouă, au apărut pe alocuri câteva denivelări (așa că mare atenție). Însă, dacă doriți să intrați în Curtea de Argeș, venind dinspre autostradă, trebuie să știți că veți mai ocoli vreo 6 km (cred că puteau să o proiecteze în așa fel încât să nu mai existe acel ocol inutil).

După ce s-a terminat porțiunea deschisă din autostradă, pot spune că am dat de aglomerație: mașini bară la bară (dar care se deplasau cu vreo 40-50 km/h – în limita legală) și câte un camion, câte un tir rătăcit printre ele (nu este chiar tot drumul aglomerat în acest fel, mai există și câteva porțiuni mai libere, dar puține). Cu alte cuvinte, am constat că aglomerația clasică de pe Dealul Negru s-a mutat acum pe acest drum (comuna Tigveni, județul Argeș-Râmnicu Vâlcea). Din punct de vedere al peisajului, pot spune că este magnific (dacă ignori șantierul din zonă), iar drumul șerpuitor, care urcă și coboară, puțin mai îngust, ar fi fost mult mai plăcut și liniștitor, dacă nu era aglomerație. Nici nu trebuie să folosești GPS-ul pentru a merge pe această rută, întrucât sunt suficiente indicatore rutiere.

Din Râmnicu Vâlcea până în Ocnele Mari este o distanță foarte scurtă (aproximativ 10 km, din centrul reședinței de județ), trebuind să urmați indicatoarele către Govora și către Horezu. Drumul poate fi aglomerat, în special la anumite ore, dar este ușor de parcurs. Există o intersecție, un sens giratoriu, mai exact, care facilitează accesul în Ocnele Mari, iar de acolo mai este foarte puțin de mers. Însă, atenție! Este ușor să ratați intrarea dacă mergeți doar pe indicatoare, întrucât este doar un semn mic care indică locația.

Despre Salina Ocnele Mari, județul Vâlcea

Parcarea – În această privință există două opțiuni: vă lăsați mașina mai la distanță și nu plătiți parcarea (există un mic spațiu la intersecția cu salina) sau plătiți 10 lei/zi și vă lăsați mașina în parcarea amenajată de la salină. În jurul parcării se află și casa de bilete, un loc de așteptare acoperit, precum și câteva gherete cu suveniruri.

Tariful de vizitare – Ei bine, spre deosebire de Salina Turda, prețul unui bilet pentru un adult este în valoare de 55 de lei, indiferent de ziua pe care o alegi să realizezi vizita (tariful este păstrat de la începutul anului până în iulie – sper să rămână la fel și pentru restul anului). Având în vedere cum se realizează accesul în salină (autobuze) și faptul că toate prețurile au luat-o razna, cred că este un tarif acceptabil.

Accesul în salină – Imediat după ce achiziționezi biletul, poți să ai noroc și să nu aștepți foarte mult pentru autobuzul care facilitează accesul vizitatorilor în salină (de principiu, acestea sunt programate din 30 în 30 de minute). Am mai vizitat această salină destul de recent, însă, cu această ocazie am observat că și-au schimbat autobuzele cu unele mai noi și electrice. Unul dintre șoferi a spus că sunt autobuzele de la Salina Praid, iar, ulterior, când am trecut pe lângă unul parcat, am observat că avea numere de Harghita.

După ce s-au îmbarcat toți pasagerii, autobuzul a pornit pe lângă vechile construiți din exteriorul minei (cam degradate), a urcat pe o mică pantă, a trecut pe o cărare îngustă și apoi a intrat în subteran, pe un drum descendent, lat cât autobuzul, puțin șerpuitor și cu mai multe galerii neaccesibile publicului. Am avut loc la clasa întâi – am stat în față, bucurându-mă de priveliștea luminată în mare parte de farurile mijlocului de transport.

Nu a durat foarte mult călătoria, poate în jur de 10 minute, că am și ajuns la porțile de acces, unde trebuie să îți scanezi biletul, după care am pătruns prin niște uși masive de lemn în interiorul salinei. Deoarece acesta este și locul de ieșire, când se realizează accesul efectiv în salină, prima impresie pe care o ai (dacă nu ai mai fost) apare instantaneu: este un loc aglomerat, însă dacă vei pătrunde mai în interiorul ei, vei constata că nu este așa.

Posibilități de petrecere a timpului în salină – Salina Ocnele Mari este o salină destul de mare ca întindere, pe un plan drept, cu multe coloane/stâlpi groși de sare, care, desenată pe o bucată de hârtie, seamănă cu o tablă de șah. Bineînțeles, primul lucru, pe care îl recomand și pe care l-am făcut și eu (chiar dacă aranjarea din salină îmi era destul de cunoscută), este de a parcurge fiecare metru pătrat, observând și admirând fiecare bucățică existentă. Cu această ocazie, am constatat că de la ultima mea vizită, au mai făcut câteva modificări și cred că au în plan să mai extindă suprafața pentru vizitatori.

După ce intrați în salină, dacă mergeți până în capătul din dreapta, veți găsi un restaurant cu autoservire, care, la momentul când am fost, era închis – probabil în renovare. Până ajungeți acolo, veți mai găsi un mic panou informativ, câteva leagăne și o expoziție de fotografie – ce-i drept, sunt multe spații destinate artei, regăsindu-se și expoziții de pictură, de desen, de sculptură. Continuând drumul pe porțiunea dreaptă, veți descoperi și o cramă, care, de asemenea, era închisă la momentul când am vizitat salina. Este foarte interesantă intrarea: un butoi imens. Pe această parte dreaptă, cred că va urma să mai extindă salina. La capătul opus restaurantului, se află o Biserică destul de mare, ce poartă hramul Sfânta Varvara și Sfântul Gheorghe. În interiorul bisericii veți găsi și o mică bibliotecă, de unde puteți împrumuta diverse cărți.

Mergând mai departe, veți observa amenajat un decor tematic, iar dacă continuați să mergeți paralel cu ruta descrisă anterior – în stânga și dreapta veți găsi alte expoziții, un patinoar, un loc de fitness, un tobogan gonflabil și un spațiu amenajat cu bănci ca de școală, orientate către un televizor/ecran (un mic cinema pentru copii, în special).

Acum, procedând în aceeași manieră, de mers ca un șarpe, veți ajunge la locul pe unde ați intrat în salină. Aici, mergând înainte, am observat o nouă schimbare – au fost montate niște panouri informative despre alte saline din România ca un fel de arcadă (înainte erau doar niște placarde). Pe acest culoar veți găsi și magazinul de sare, punctul administrativ și veți descoperi și un loc de minigolf și de biliard. La capătul acestui culoar, am descoperit că au făcut o cafenea, în spatele căreia se află și un loc de joacă pentru copii mai micuți.

Partea din stânga este dedicată activităților mai active: un teren de fotbal, un teren de baschet, mese de tenis, air-hockey, teren de volei, teren de tenis/badminton, zonă de karting separată pentru adulți și copii (biciclete cu volan și patru roți), un spațiu de unde poți să cumperi apă/suc, alte câteva leagăne și locuri de joacă pentru copii (fiind foarte multe activități, voi lăsa o poză cu tarifele aferente, pe care le puteți consulta și pe site-ul salinei). Ca o mică remarcă, de la ultima mea vizită, am observat că au mai dispărut din spațiile unde puteai să te mai odihnești: băncile-leagăn au dispărut de tot, acum sunt mai puține mese și bănci.

Impresie per total – Este o salină frumoasă, destul de accesibilă ca preț, care merită să o vizitați, mai ales cu un grup de prieteni sau cu familia, având în vedere multitudinea de activități pe care le puteți desfășura. Vă recomand să încercați acele karturi (15 lei/15-20 minute), mai ales dacă este liber și te poți bucura de ele alături de persoanele cu care ai venit.

Câteva recomandări – Este bine: să vă îmbrăcați bine sau să aveți cu voi o bluză/giacă în plus, întrucât în subteran poate fi destul de răcoare; să vă încălțați adecvat și confortabil (fără tocuri sau încălțăminte care alunecă), deoarece sarea poate fi pe alocuri alunecoasă; să aveți cu voi o sticlă de apă, pentru a vă hidrata; să aveți ceva de ronțăit, în cazul în care vi se face foame și cel mai important, să luați voia bună cu voi și să vă bucurați de experiență.

Puțin despre drumul de întoarcere

Am intrat în salină cu ultimul autobuz de intrare și am ieșit cu ultimul de ieșire (tot la prima clasă) – deci, cred că am stat mai mult de două ore în salină, după care, având în vedere că nu luasem masa de prânz, am decis să opresc în Râmnicu Vâlcea, la restaurantul Hanul Haiducilor. Este un restaurant care servește mâncare tradițională, gustoasă și îmbelșugată, cu un meniu foarte variat din care să alegi (au și mâncare de post mai diversificată), însă prețurile sunt destul de ridicate. După masă, am vrut să testez teoria că traficul s-a mutat pe partea cu Tigveni, iar partea cu Dedulești este mai liberă. Ei bine, teoria s-a adeverit: pe partea de DN7 au rămas mai mult tirurile și foarte puține mașini, ceea ce a făcut ca drumul să fie destul de liber (pe mici porțiuni, se poate merge mai încet și se poate forma o mică aglomerație, dar după ce se depășesc tirurile care merg încet, drumul devine liber). Și cum am trecut prin faimosul loc cunoscut pentru „micii de la Dedulești”, am făcut o oprire și am luat la pachet câțiva din acești râvniți mititei, de la Restaurantul Sibiceanu, care au fost gustoși.

Așadar, cam asta a fost vizita mea neplănuită la Salina Ocnele Mari și traseul aferent, o vizită plăcută, cu mici descoperi noi.

Voi ați vizitat această salină?

Lăsați-vă amprenta!

ALLY

#CurteaDeArgeș #călătorii #Dedulești #ganduri #impresii #jurnal #OcneleMari #RâmnicuVâlcea #SalinaOcneleMari #saline #salineînRomânia #turism #Vâlcea

Hai să ne sărăm în Salina Turda

Îmi doream ca acest articol (primul din această serie) să fi apărut mai devreme, însă timpul a fost de o altă părere. Cum este și vorba aceea: niciodată nu e prea târziu. Mi-am propus la început de an, așa cum v-am povestit și într-un articol mai vechi, ca anul 2025 pe blog să vină și cu niște articole în categoria Amprenta de călător și iată că a sosit și acest moment (chiar mai devreme decât anticipasem la început de an). O vizită pe negândite s-a transformat într-un subiect pentru articolul legat de călătorii…

Nu o voi mai lungi mult, așa că voi trece la fapte.

Puțin despre Cluj-Napoca, județul Cluj

La început de Făurar, am fost prin județul Cluj, în special reședința de județ – Cluj-Napoca, dar nu în scopul vizitării acestui oraș (chiar dacă am dat câteva ture cu mașina pe străzile lui numeroase și am mers de-a lungul râului Someșul Mic). Nu voi face comentarii legate de oraș, în condițiile în care pe mine mă atrag mai mult ținuturile mioritice, iar nu clădirile și aglomerația specifice urbelor (dar asta nu înseamnă că nu apreciez arhitectura și istoria din spatele zidurilor).

În ceea ce privește drumul până în județul Cluj (venind dinspre județul Sibiu), voi spune că este ușor de parcurs (sunt suficiente indicatoare care să te ajute, dacă nu dorești să folosești GPS-ul sau nu îl ai actualizat), destul de liber (cel puțin în perioada respectivă) și rapid (având în vedere autostrăzile, dar cu spații de servicii cam răzlețe), însă cam plictisitor pentru cineva care apreciază un drum mai șerpuitor și cu mai multe peisaje (cum s-ar spune, un drum mai pitoresc).

Când vine vorba de mâncare, orașul Cluj-Napoca chiar nu m-a impresionat. Am avut niște experiențe culinare pe care nu le-aș mai repeta la unele restaurante (probabil și papilele mele gustative preferă o mâncare mai autentică, ca la mama acasă), însă, în ciuda acelor dezamăgiri, am găsit și un restaurant unde au avut mâncare gustoasă și diversificată, de calitate și cu porții îmbelșugate, cu prețuri destul de acceptabile (este vorba despre restaurantul Miko Etterem). Astfel, dacă doriți să mâncați bine, vă recomand să căutați restaurantele cu specific unguresc și românesc, sunt mult mai sigure și satisfăcătoare.

Puțin despre Turda, județul Cluj

Atunci când am plecat din reședința de județ, nu era plănuită o vizită în Salina Turda (uneori, este mai frumos când nu plănuiești și este totul spontan). Am plecat din Cluj-Napoca, urmând drumul pe Dealul Feleacului, care mi s-a părut destul de aglomerat, dar am ajuns destul de repede în orașul Turda (la acel moment, mi-a dat o impresie de oraș părăsit, întrucât nu păreau să circule foarte mulți oameni, străzile fiind mai mult pustii – probabil cauza era legată și de perioadă, fiind într-o zi de sâmbătă, în jurul orelor dimineții).

Trecând prin Turda, am decis să trec pe la vestita salină din acest municipiu (am mai vizitat-o cu ceva timp în urmă). Mi-aș fi dorit să fie mai multe indicatoare care să arate drumul către locație, întrucât, în unele momente, erau mai multe bifurcații de drum, și nu se mai știa cu certitudine care era drumul cel corect. Totuși, ar fi bine să punctez faptul că accesul în salină se poate face prin două intrări: intrarea veche din strada Salinelor (aceea a fost cea utilizată la prima mea vizită) și intrarea nouă din aleea Durgăului (cea utilizată la această a doua vizită). Drumul a fost destul de bun, nu a fost îngust și m-a condus către periferia municipiului, printre câteva coline.

Despre Salina Turda, județul Cluj

Parcarea – Am ajuns la o parcare cu plată (la momentul când am fost în februarie tariful era de 5 lei/oră – un tarif acceptabil), destul de spațioasă (este pe un plan drept), care are și câteva zone amenajate pentru a lua o gustare (mese de picnic).

Tariful de vizitare – Fiind o vizită neplănuită și realizată mai mult pe fugă, tariful de vizitare pe care a trebuit să-l achit m-a luat prin surprindere. Pentru un adult, trebuia să achit suma de 60 de lei – o sumă destul de piperată și exagerată, având în vedere și faptul că accesul în salină se realizează doar utilizându-ți propriul corp – urcat și coborât scări și mers pe jos. După ce m-am întors acasă, la ceva zile după, am zis să consult site-ul salinei și am observat că tariful de 60 de lei era aplicabil în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în zilele de sărbători legale, în restul zilelor fiind mai redus. Însă, acum, la sfârșit de martie, consultând din nou respectivul site, am constat cu stupoare că au mărit tarifele de vizitare, respectiv: pentru un adult care alege să meargă într-o zi de sâmbătă, cum, trebuie să scoată din buzunar incredibila sumă de 85 de lei, iar dacă alege să facă vizita într-o zi de marți, atunci bănuții pe care îi plătește vor fi de 70 de lei.

Accesul în salină – Așa cum am precizat anterior, vizita mea de la început de februarie s-a realizat prin intrarea din Aleea Durgăului, care are o arhitectură interesantă, impozantă și modernă, cu un stil de aeronavă spațială, fiind o jumătate de sferă. După ce am primit biletul și am trecut de porțile de acces, am mers prin câteva coridoare de suprafață, cu geamuri mari și tablouri pe pereți despre istoria salinei, după care am coborât un șir lung de trepte în subteran, unde m-am lovit, apoi, de un culoar mai îngust și interminabil, care avea câteva ramificații către săli mai mari și care făcea legătura cu intrarea veche (erau câteva placarde informative care te informau asupra acestui aspect și îți sugerau să te întorci, în situația în care accesul l-ai realizat dinspre Intrarea Durgăului).

Am ales prima dată să urmez acel culoar până la capăt. La Intrarea Veche am observat că era amenajată un fel de cafenea (pentru că în interiorul acestei saline este interzis accesul cu mâncare). Am constatat că într-adevăr lega cele două intrări, după care am făcut cale întoarsă. Am luat pe rând fiecare ramificație, pe care am admirat-o și am citit toate panourile cu frânturi despre istoria fiecărei încăperi în care am pătruns și a obiectelor din acestea.

Ce-i drept, mă întrebam unde este adevărata salină, vestitul subteran, întrucât suprafața pe care o acoperisem părea mai mult ca un antreu interminabil. În cele din urmă, am descoperit și scările care conduceau spre nucleu („Scara Bogaților”). După aceea coborâre, am ajuns la un fel de platou care oferea o vedere de sus a întregii saline, o priveliște impresionantă. Aveam două opțiuni de a ajunge jos: un singur lift, la care am spus pas, și două direcții de scări (pe cele de lângă lift, le-am observat când le coboram pe cele aflate în paralel cu liftul), care erau legate de un podeț, pe alocuri, puțin șubred.

Posibilități de petrecere a timpului în salină – Salina Turda este o salină destul de micuță, dar extrem de mare în înălțime. Bineînțeles, primul lucru, pe care îl recomand și pe care l-am făcut și eu, este de a parcurge fiecare metru pătrat, observând și admirând fiecare bucățică existentă. Aș putea spune că este pe două etaje de vizitare: Mina Rudolf – cea în care se pătrunde prima dată, mai mare în suprafață, și Mina Terezia – cea care are și un lac subteran, mult mai mică în suprafață (o puteți lua pe scări sau cu liftul ca să ajungeți acolo). Luând-o de jos în sus, vă voi spune despre ce alte activități puteți întreprinde în salină, în afară de a merge pe jos și a face poze (când voi vorbi de tarife, mă voi raporta la prețurile pe care le-am observat cu ocazia vizitei mele de la început de februarie 2025).

Mina Terezia oferă posibilitatea de a face o plimbare cu barca, în schimbul unui preț de 30 de lei/20 de minute. În cadrul acestei secțiunii sunt amenajate mai multe spații unde puteți să vă odihniți (sunt cam acoperite de sare). Și cam asta este tot.

Mina Rudolf este mai ofertantă. Aici sunt amenajate mai multe locații unde poți să te joci, să admiri priveliștea, să te relaxezi, să cumperi suveniruri. Există o sală amenajată pentru spectacole, un spațiu cu mese de tenis (20 lei/30 minute), un teren de minigolf (20 lei/20 minute), câteva mese de biliard (1 lei/1 minut), patru scaune cu masaj (10 lei/5 minute), o roată panoramică (15 lei/5 minute), un teren de sport (200 lei/1 oră), buticul cu suveniruri (aici erau expuse niște obiecte foarte interesante, cum ar fi: sucitor de păreri, tocător de nervi), însă mi s-au părut că lipseau băncuțele, pe care să te poți odihni.

Impresie per total – Este o salină frumoasă, care merită să o vizitați, însă prețurile mi se par extrem de exagerate, având în vedere că este o salină destul de cunoscută, care este vizitată de foarte mulți oameni. Este frumos să o bateți la pas ușor, chiar dacă nu utilizați acele spații de agrement, să vă luați timp suficient să vă bucurați de perioada petrecută în subteran și să încercați și scările.

Câteva recomandări – Este bine: să vă îmbrăcați bine, întrucât în subteran este destul de răcoare; să vă încălțați adecvat și confortabil (fără tocuri sau încălțăminte care alunecă), deoarece terenul nu este lin și sarea poate fi pe alocuri alunecoasă; să aveți cu voi o sticlă de apă, pentru a vă hidrata; să mâncați ceva înainte de a intra în salină, având în vedere interdicția de a pătrunde cu mâncare în salină; dacă alegeți să coborâți scările, este bine să nu vă grăbiți și să vă dozați efortul în mod corespunzător și cel mai important, să luați voia bună cu voi și să vă bucurați de experiență.

Puțin despre drumul de întoarcere

Nu am stat în salină decât aproximativ două ore, după care am plecat, alegând ruta Turda-Târgu Mureș-Sighișoara-Brașov. Am ajuns din nou pe autostradă, un drum destul de liber, care m-a condus până în reședința de județ Târgu Mureș, de unde am continuat drumul pe o rută mai pitorească, trecând prin diverse sate și având parte și de câteva porțiuni șerpuitoare. Am făcut o scurtă oprire în municipiul Sighișoara, județul Mureș, doar pentru a servi masa. Am fost într-un restaurant, în care am servit masa în cramă, bucurându-mă de felurile de mâncare alese, care au fost foarte gustoase și îmbelșugate, dar cu prețuri puțin ridicate (este vorba despre Restaurantul Gasthaus Alte Post). După masă, am continuat drumul, iar începând cu județul Brașov am putut observa câteva zone cu zăpadă.

Ei bine, cam asta a fost cu vizita mea neplănuită la Salina Turda și traseul aferent, o vizită în fugă, dar plăcută, care ne mai poate scoate din rutină.

Voi ați vizitat această salină?

Lăsați-vă amprenta!

ALLY

#Cluj #ClujNapoca #călătorii #ganduri #impresii #SalinaTurda #saline #salineînRomânia #Sighișoara #Turda