Amprenta CuvintelorSub filele Anului Nou
Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Anul acesta m-am gândit să schimb structura. Nu în totalitate, dar macar pe jumătate. Poate. Simt că până acum totul a fost linear, cel puțin în ceea ce privește recenziile mele literare. Iar linearitatea poate deveni plictisitoare și pentru cititor și pentru autor. Tocmai de aceea, aș vrea să experimentez puțin—cel mai probabil folosindu-mă de tactica broaștei care se bălăcea într-un ibric.
Drept urmare, voi începe cu schimbări mici (asta, bineînțeles, dacă nu mă răzgândesc rapid—știți cum se spune: socoteala din târg nu se potrivește cu cea de-acasă). Evident, acestea se vor reflecta și pe contul meu Goodreads, dar și pe contul nostru Instagram (@amprentacuvintelor). A propos, dacă doriți să vedeți ceva în mod special, nu vă sfiiți să îmi lăsați un comentariu mai jos. Eu citesc tot (hohoho!).
Oricum, revenind la planurile de anul acesta, mi-am stabilit aceeași țintă ca și în 2025: să citesc cel puțin 21 de cărți, dar să includ printre ele cât mai multe din propria bibliotecă, mai ales că a crescut considerabil anul trecut (am nevoie de un raft nou, haha). De asemenea, mi-ar plăcea să particip la provocarea lansată de Ally (#12amprenteliterare/#amprentadestinului), fiindcă anul trecut n-am reușit să o fac. M-am implicat în altele. Bineînțeles, pe lângă acestea, va trebui să adaug și titlurile din lista clubului de lectură din care fac parte. Să vedem ce surprize literare voi întâlni.
Dacă vreți să îmi vedeți lista de lectură, vă invit să ne împrietenim și pe Goodreads. Astfel, veți putea urmări în timp real ce cărți am citit sau citesc în prezent. Spre deosebire de Ally, care funcționează preponderent pe modelul TBR (listă de lectură prestabilită), eu citesc ce mă atrage într-un anumit moment (mood reader) și potrivesc totul din mers, mai puțin în cazul clubului de lectură.
Și acum, probabil că vă întrebați ce am citit în aceste prime zile ale Anului Nou. Ei bine, am început cu o carte cumpărată anul trecut: „Nocturna“, scrisă de Maya Motayne și apărută la editura Nemira. Îmi amintesc că atunci când am rugat-o pe Ally să o adauge în coș, mi-a atras atenția, în primul rând, titlul, iar după aceea, faptul că se vorbea despre un prinț fără viitor și despre o hoață, și apoi m-am gândit că poate seamănă cu povestea lui Stephanie Garber, „Caraval“, din cauza coperții.
https://youtu.be/TOMQNEryz0A?si=flU1GBCDU3QpDWtr
Ei bine, povestea este complet diferită. Îl întâlnim pe Alfie, un prinț care nu-și cunoaște destinul pe de-a-ntregul, și o hoață care-și poate schimba înfățișarea. Deși predictibil, sorțile celor doi se împletesc în momentul în care participă la un joc ilegal de cărți (cambio) pentru a câștiga niște… cărți de magie. Până la urmă, cei doi devin inamici, și ajung într-o situație în care când doi se ceartă, al treilea câștigă.
Intriga este, de fapt, mult mai complexă, însă tot ce vă voi mai spune despre ea este că mi-a amintit destul de mult de trilogia lui V. E. Schwab, „Culorile magiei“, prin prisma faptului că personajele principale ajung să lupte împotriva unui întuneric asemănător celui din trilogia amintită, dar și pentru că prințul poate călători prin tunelul magiei cu ajutorul unui mâner de ușă. De asemenea, își face apariția și o pelerină invizibilă (Harry Potter, tu ai lăsat-o acolo?!).
După modul în care au evoluat lucrurile după reîntâlnirea celor doi, prințul și hoața, am crezut că amândoi vor ajunge din nou în fața prezicătoarei și că, până la urmă, o vom da în distopie, sub conducerea întunericului. Cred că dacă autoarea alegea această rută, povestea ar fi putut urmări un fir mai interesant față de lupta clasică împotriva răului.
Oricum, ce mi-a plăcut foarte mult la această carte a fost naturalețea și fluiditatea cuvintelor, precum și modul în care autoarea a construit lumea și misterul din spatele dispariției primului prinț moștenitor (fratele lui Alfie)—pe care sper că îl va rezolva în următoarele volume. Scenele de acțiune au fost intense și ele, iar interacțiunile dintre personaje au părut veridice, chiar dacă unele dintre ele au fost reciclate (așa cum apar într-o telenovelă—ne concentrăm pe cadre din trecut). Dintre punctele care m-au deranjat, voi menționa unul, pentru moment: introducerea unor cuvinte simple în limba spaniolă—au aterizat ca nuca în perete. Ar fi fost mai bine fără ele.
Următorul titlu pe lista mea a fost „Dispariția“, scrisă de Catherine Steadman, pe care, ce să vezi, tot anul trecut am achiziționat-o, fără să știu prea multe despre ea, în afară de faptul că este thriller. Deși premisa pare promițătoare, m-am trezit în fața dezamăgirii după ce am închis cartea. Pe de o parte, pasul ales de autoare a fost destul de lent pentru genul literar din care povestea face parte, iar unele dintre interacțiuni mi s-au părut nu doar șterse, ba chiar superficiale.
https://youtu.be/47VgTf3Tf-w?si=6XnhkNej75lh6A7p
În spatele coperții realiste se află Mia, o actriță britanică aflată la început de drum. După ce joacă într-un film bazat pe „Jane Eyre“ și află că se regăsește printre cei nominalizați pentru un premiu de excepție, descoperă că iubitul ei o înșeală. Cu inima frântă, călătorește la Hollywood cu speranța de a se reinventa și a pune mâna pe alte roluri bune. Într-o zi, în cadrul unei audiții, cunoaște o fată care-i seamănă mult, însă, ce să vezi, la scurt timp dispare.
Așa cum am menționat, ideea din spatele dispariției actriței a fost interesantă și am fost sigură că făptașul era un personaj care se comporta relativ dubios (ce înseamnă lipsa de context?), însă ce nu mi-a plăcut absolut deloc a fost chiar Mia. Tânăra actriță ar fi fost prima ucisă într-un film de groază—parcă îi lipsea complet creierul. Pe lângă faptul că era obsedată de Jane Eyre și ce ar fi făcut aceasta în diverse situații, parcă scărmăna special în locurile greșite și după se mai și contrazicea. Ca să vă dau un exemplu, în timp ce își aștepta rândul la acea audiție unde o cunoaște pe actrița care dispare, uită brusc ce rol trebuie să interpreteze și se oferă pur și simplu, să alimenteze parcometrul celeilalte după un dialog care te face să-ți smulgi părul.
O altă problemă pe care am avut-o cu această carte a reprezentat-o alternarea timpurilor verbale. Nu pot să înțeleg de ce fie autoarea, fie traducătorul, a ales să relateze totul la prezent și apoi să bâjbâie după trecut. Și ca să fie treaba treabă, m-am mai împiedicat și de o serie de erori (greșeli de scriere sau gramaticale). Sper ca editura să le corecteze la următoarea ediție. Presupun, totuși, că avantajul principal îl reprezintă faptul că este o lectură ușoară—se citește repede.
După aceste două extreme (vedeți pe Goodreads notele), am zis să mă întorc pe meleaguri românești și să dau iama în turnul Rodicăi Ojog-Brașoveanu, așa că am extras de pe raft „Grasă și proastă“. Îmi place misterul, v-ați dat seama? Nici nu știam ce am ales, dar am aflat la scurt timp după: o serie de povestiri scurte.
Până la momentul actual, am citit aproximativ 90 de pagini și îmi place. Bine, ce nu mi-a plăcut a fost povestea care împrumută titlul întregului volum. În rest, mă amuză cuvintele pe care autoarea le alege și modul în care descrie și satirizează societatea modernă de după Ceaușescu. Are un stil aparte pe care îl ador. Încep să-mi doresc să scriu ca ea. Ca să nu uit, amuzant a fost că și aici am dat peste destin. Următoarea oprire, după acest volum, cred că va fi o distopie. Am de ceva vreme pe listă „Ferma animalelor“.
Lăsați-vă amprenta!
Acum vreau să aud de la voi: Cum v-a început anul literar? Pe ce cărți ați reușit să puneți mâna? Ce titluri noi v-au mai atras atenția în această primă săptămână?
Întoarceți pagina,
Maria
#CatherineSteadman #MayaMontayne #provocareLiterară #recenziiCarte #RodicaOjogBrașoveanul
Deadline
mauricioaraya.com · Blog do Maurício Araya
