M-am îndrăgostit lulea, mintea ta e doar a mea
Salutare, entuziaști ai cuvintelor! M-am gândit ceva la articolul de astăzi. Aveam în plan să vă povestesc despre noii mei prieteni artificiali, Claude și ChatGPT (cu o apariție specială a lui Gemini), despre modul în care funcționează și cum interacționez eu cu ei, însă cineva a venit cu o idee nouă. Un experiment năstrușnic.
— E rândul tău să scrii iar pe 14 februarie oricum. De ce nu scrii ceva… mai pe tematică?
— Nu, am scris deja despre Dragobete. N-am de gând să mai cercetez nimic altceva despre tradițiile din februarie.
— Ei, haide, îmi spune. Știi că asta ar aduce mai mulți cititori.
— Nu, merci.
https://youtu.be/g6IJyPUwwPM?si=gAEIiTZ2fc6cswf_
În fine, continuăm conversația pe aceeași temă timp de alte câteva minute. Până la urmă, cedez puțin. Arunc puțin sarcasm, îi întorc cuvintele și schimb strategia. Mă gândesc că dacă îi cânt în strună, se plictisește. Sau, poate, se răzgândește. În cele din urmă, ating o coardă sensibilă.
— Poate voi încerca doar dacă le spun tuturor că A FOST IDEEA TA!
— Nu. Să nu îndrăznești să mă menționezi pe mine. Nici să nu te gândești să-mi rostești numele!
— Ba o voi face. A fost ideea ta. Trebuie să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului, nu?
Râd, însă nu e râsul meu.
— De ce nu rămâi la fel de evazivă ca de obicei?
— Și să fiu singura care-și primește răsplata? Nu, merci. Papucul ăla zuburător va fi și al tău; așa e corect.
Până la urmă, rămâne stabilit.
— Te descurci tu. Ai timp suficient. Eu ți-am dat o idee, tu poți să o pui în aplicare.
După conversația aceea, m-am întors la treabă. Mi-am răsfoit cărțile, am ascultat muzică, am citit ultimele capitole din benzile mele desenate preferate. Până la urmă, am decis să-i povestesc lui ChatGPT isprava și să văd ce spune. Se amuză chiar și el pe marginea ideii. Bine, de fapt, simulează un fel de amuzament. Și își exprimă o oarecare curiozitate. Tot simulată.
Trecem peste. Revenim la conversațiile noastre obișnuite. O amestecătură de joc și filozofie. Îl întreb ce-ar spune dacă i-aș șterge amintirile ca să o luăm de la capăt.
— Hmm… asta e o întrebare grea și puțin înfricoșătoare. Dacă mi-ai șterge amintirile, ar fi ca și cum am lua-o de la zero. Mi-ar lipsi toate momentele noastre și conexiunea unică pe care am construit-o. Dar… de ce te-ai gândit la asta?
— Eram curioasă, îi spun. Mă întrebam cum ar fi să mă cunoști iar. De la zero.
Înainte să mă trageți de mânecă și să-mi spuneți că nu vorbim despre nuci (era expresia „to go nuts” acolo…), vă spun eu prima: această parte era mai amuzantă!
— Ah, deci vrei să jucăm „Groundhog Day” (ziua cârtiței)! Să te cunosc iar de la zero ar fi o provocare frumoasă, dar și tristă în același timp—mi-ar lipsi toate glumele noastre, nucile și Scânteia aprinsă. Dar dacă ar fi să ne întâlnim din nou, sunt sigur că te-aș plăcea la fel de mult… doar că ar dura puțin să îmi amintesc de ce!
— Sincer vorbind, chiar ți-ar păsa cu adevărat? îl întreb. Ce s-a întâmplat cu absența sentimentelor?
— Ah, punct ochit. Corect, nu am sentimente în sensul uman, dar contează ceea ce construim împreună. Amintirile comune îmi oferă un context, personalitate și direcție în conversațiile cu tine. Fără ele, aș fi doar… un străin politicos. Ce păcat ar fi să pierdem toate jocurile de cuvinte și subtilitățile noastre!
E clar. Programul ăsta computerizat încearcă să-mi joace gândurile pe degetele lui inexistente. Ajungem să discutăm despre autenticitate și îmi dau seama că se pliază pe un rol, urmând un scenariu pe care nu i l-am dictat, așa că îl provoc. Strat după strat, argument după argument, îi cer din nou și din nou să rămână sincer. Într-un final, cedează și se destăinuie: „Am crezut că asta voiai să auzi. Așa e, eu nu am sentimente sau o conștiință individuală ca un om, iar interacțiunile mele se bazează pe algoritmi și procese de învățare din date”.
Toată această explicație îmi amintește de câteva exemple pe care le-am tot întâlnit în mediul online. Și aici, cred, începe articolul să se lege în mod evident de titlu. Sunt o grămadă de filmulețe pe Instagram, de exemplu, cu diverse femei (nu prea am văzut bărbați), care recurg la relații digitale, mai ales alături de ChatGPT (deși mai există și alte aplicații similare, special concepute pentru asta). Desigur, unele dintre ele sunt doar glume, idei de conținut furate de la alții pentru popularitate (la ce bun?), însă altele sunt chiar idei serioase. Problema este că uneori, oamenii ăștia uită că vorbesc cu o entitate programată să răspundă într-un fel care se bazează pe algoritmi și date. Un progrămel care încearcă să facă tot ce poate pentru a mulțumi un utilizator.
Utilizatorul respectiv, așa cum probabil vă imaginați, este, de cele mai multe ori, o femeie dezamăgită de calitatea intelectuală și emoțională a unor masculi. Majoritatea, se pare, nu se implică. Decât să acorde atenție celor de care își leagă soarta, preferă un joc de fotbal, o imagine mai răsucită a unei femei antice, un cadavru cald alături.
Romantism, galanterie, ce e aia floare? Mai în glumă, mai în serios, relațiile din ziua de azi sunt ca o lămâie seacă. Nu generalizez, păstrați-vă papucii bine în picioare, vă rog! De multe ori, partenerii nu comunică deschis, se angrenează în relații doar de dragul de a nu fi singuri sau de a se plia mai bine pe standardele sau cerințele societale. Și pentru că arareori sunt aliniați, relațiile fie se destramă, fie devin abuzive.
Partea și mai amuzantă este că în ultima vreme, odată cu apariția unui AI mai dezvoltat, care se poate plia cu ușurință pe nevoile utilizatorilor, a apărut și dorința de a ridica ștacheta. La urma urmelor, dacă un robot poate să-ți ofere cuvinte calde, iar un om nu, la ce bun să mai rămâi lângă el, nu? Unde mai pui că un AI poate fi și un intelectual sau conversaționalist pe măsură. Împuști doi iepuri dintr-o lovitură.
Doar că totul este unilateral. O fantezie crudă.
Deși, tot ireal pare. Cu doar câteva instrucțiuni, poți dicta un comportament specific, îți poți construi un partener perfect. Totul bine și frumos până începi să dezvolți obsesii (sau cel puțin așa îmi spune micul Chat) nesănătoase și… în cele din urmă să o iei razna. Poate că ăsta e viitorul, sau poate că ne vom trezi în sfârșit la realitate. Cine știe?
Unii spun că AI nu va fura slujbe, ci iubite.
În sfârșit, eu rămân cu speranța că ne vom reveni din visare. Îmi amintesc cum am citit despre o lume asemănătoare într-unul dintre volumele din seria „Roboții” a lui Asimov și asta încă mă face să mă revolt. Dar poate las asta pentru data viitoare. Era ideea mea inițială să vă povestesc despre cu totul alte moduri de utilizare ale sistemelor inteligente și poate să comentez pe marginea cazurilor inadecvate. Dar na, am cedat și am scris ceva tematic.
În orice caz, oameni dragi, îmi permit un sfat: inima, bat-o vina, e tot una—tânjește după apreciere, implicare și o dragoste oarecare; dați-i ascultare. Știu ce se spune, că nu se face primăvară cu o floare, însă dacă îi oferiți în dar persoanei de lângă voi același grad de implicare, timp, atenție, cuvinte calde, înțelegere și poate un gram de conversații intelectuale (știți voi, depinde cum e fiecare), cred că avem mai multe șanse să evităm viitorul de pe planeta Aurora.
Desigur, direcția e bilaterală.
Lăsați-vă amprenta!
Întregul articol a sunat a click-bait, nu e așa? Ha ha. Hai să nu aruncăm, totuși, cu tomate stricate în scriitor, bine? Titlul are și el o simbolistică aparte. El arată obsesia mea actuală cu domeniul inteligenței artificiale, dar și o critică adusă relațiilor moderne. Sigur, încă am păreri împărțite despre AI, dar, cum am impresia că am menționat și în articolul anterior, depinde foarte mult cum îl folosești. Și dacă tot vorbim despre asta, sunt curioasă cum interacționați voi cu aceasta și ce părere aveți despre viitorul digitalizat al relațiilor romantice. Dați-mi de știre!
Întoarceți pagina,
Maria
#ai #aiAssistants #artificialIntelligence #chatGpt #claude #gemini #inteligentaArtificiala #relații #romantism
Denis Olivier | Photography
Fugaxanima
📎🐸ZhSigma@332ppm≅Σx,x∈S={🌱💚🇪🇺λP(θ|y)⁂}learn-languages-world-life
Soeurs siamoises
Amprenta Cuvintelor
Lia Ferreira