Hai să ne sărăm în Salina Ocnele Mari
A cam trecut de mijlocul verii, iar un articol în această categorie trebuia să apară… doar e sezon de vacanță/concediu. Iar cum astăzi este sărbătorită și Ziua Internațională a Prieteniei, m-am gândit să vă ofer o sugestie de destinație în care să petreceți momente prețioase cu prietenii voștri și, cu aceeași ocazie, să adaug al doilea articol în seria „Hai să ne sărăm…”.
Deci, zic să trecem la fapte!
Puțin despre drumul către destinație
Aș putea spune că, din nou și aproximativ ca în cazul Salinei de la Turda, a fost o vizită pe negândite… aveam alte lucruri de făcut prin zona respectivă și am zis că nu ar fi o idee rea să profit de timp și să mai revizitez Salina Ocnele Mari. Pe drum, am verificat, în prealabil, programul de vizitare, pentru a mă asigura că este deschis în ziua respectivă, o zi de luni din iulie, și a vedea care era ultima intrare programată în salină: totul părea că se îmbină perfect.
În ceea ce privește drumul până în județul Vâlcea, având în vedere și faptul că nu de mult timp a fost deschisă și porțiunea de autostradă din județul Argeș, care leagă reședința de județ – Pitești, de municipiul regal – Curtea de Argeș, am zis să văd cum se prezintă drumul pe autostradă și cum a fost afectată porțiunea dintre Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea, iar, la întoarcere, să văd cum este și drumul clasic, pe DN7, care trece prin faimosul sat Dedulești din comuna Morărești, județul Argeș (sau cum mai este cunoscut „Dealul Negru”).
Zis și făcut. Am mers pe respectiva bucată de autostradă, care, încet-încet, începe să se aglomereze (erau suficiente mașini care circulau). Este o autostradă care îți oferă mai multe priveliști, având în vedere că se îndreaptă spre o zonă mai înaltă, și în ciuda faptului că este nouă, au apărut pe alocuri câteva denivelări (așa că mare atenție). Însă, dacă doriți să intrați în Curtea de Argeș, venind dinspre autostradă, trebuie să știți că veți mai ocoli vreo 6 km (cred că puteau să o proiecteze în așa fel încât să nu mai existe acel ocol inutil).
După ce s-a terminat porțiunea deschisă din autostradă, pot spune că am dat de aglomerație: mașini bară la bară (dar care se deplasau cu vreo 40-50 km/h – în limita legală) și câte un camion, câte un tir rătăcit printre ele (nu este chiar tot drumul aglomerat în acest fel, mai există și câteva porțiuni mai libere, dar puține). Cu alte cuvinte, am constat că aglomerația clasică de pe Dealul Negru s-a mutat acum pe acest drum (comuna Tigveni, județul Argeș-Râmnicu Vâlcea). Din punct de vedere al peisajului, pot spune că este magnific (dacă ignori șantierul din zonă), iar drumul șerpuitor, care urcă și coboară, puțin mai îngust, ar fi fost mult mai plăcut și liniștitor, dacă nu era aglomerație. Nici nu trebuie să folosești GPS-ul pentru a merge pe această rută, întrucât sunt suficiente indicatore rutiere.
Din Râmnicu Vâlcea până în Ocnele Mari este o distanță foarte scurtă (aproximativ 10 km, din centrul reședinței de județ), trebuind să urmați indicatoarele către Govora și către Horezu. Drumul poate fi aglomerat, în special la anumite ore, dar este ușor de parcurs. Există o intersecție, un sens giratoriu, mai exact, care facilitează accesul în Ocnele Mari, iar de acolo mai este foarte puțin de mers. Însă, atenție! Este ușor să ratați intrarea dacă mergeți doar pe indicatoare, întrucât este doar un semn mic care indică locația.
Despre Salina Ocnele Mari, județul Vâlcea
Parcarea – În această privință există două opțiuni: vă lăsați mașina mai la distanță și nu plătiți parcarea (există un mic spațiu la intersecția cu salina) sau plătiți 10 lei/zi și vă lăsați mașina în parcarea amenajată de la salină. În jurul parcării se află și casa de bilete, un loc de așteptare acoperit, precum și câteva gherete cu suveniruri.
Tariful de vizitare – Ei bine, spre deosebire de Salina Turda, prețul unui bilet pentru un adult este în valoare de 55 de lei, indiferent de ziua pe care o alegi să realizezi vizita (tariful este păstrat de la începutul anului până în iulie – sper să rămână la fel și pentru restul anului). Având în vedere cum se realizează accesul în salină (autobuze) și faptul că toate prețurile au luat-o razna, cred că este un tarif acceptabil.
Accesul în salină – Imediat după ce achiziționezi biletul, poți să ai noroc și să nu aștepți foarte mult pentru autobuzul care facilitează accesul vizitatorilor în salină (de principiu, acestea sunt programate din 30 în 30 de minute). Am mai vizitat această salină destul de recent, însă, cu această ocazie am observat că și-au schimbat autobuzele cu unele mai noi și electrice. Unul dintre șoferi a spus că sunt autobuzele de la Salina Praid, iar, ulterior, când am trecut pe lângă unul parcat, am observat că avea numere de Harghita.
După ce s-au îmbarcat toți pasagerii, autobuzul a pornit pe lângă vechile construiți din exteriorul minei (cam degradate), a urcat pe o mică pantă, a trecut pe o cărare îngustă și apoi a intrat în subteran, pe un drum descendent, lat cât autobuzul, puțin șerpuitor și cu mai multe galerii neaccesibile publicului. Am avut loc la clasa întâi – am stat în față, bucurându-mă de priveliștea luminată în mare parte de farurile mijlocului de transport.
Nu a durat foarte mult călătoria, poate în jur de 10 minute, că am și ajuns la porțile de acces, unde trebuie să îți scanezi biletul, după care am pătruns prin niște uși masive de lemn în interiorul salinei. Deoarece acesta este și locul de ieșire, când se realizează accesul efectiv în salină, prima impresie pe care o ai (dacă nu ai mai fost) apare instantaneu: este un loc aglomerat, însă dacă vei pătrunde mai în interiorul ei, vei constata că nu este așa.
Posibilități de petrecere a timpului în salină – Salina Ocnele Mari este o salină destul de mare ca întindere, pe un plan drept, cu multe coloane/stâlpi groși de sare, care, desenată pe o bucată de hârtie, seamănă cu o tablă de șah. Bineînțeles, primul lucru, pe care îl recomand și pe care l-am făcut și eu (chiar dacă aranjarea din salină îmi era destul de cunoscută), este de a parcurge fiecare metru pătrat, observând și admirând fiecare bucățică existentă. Cu această ocazie, am constatat că de la ultima mea vizită, au mai făcut câteva modificări și cred că au în plan să mai extindă suprafața pentru vizitatori.
După ce intrați în salină, dacă mergeți până în capătul din dreapta, veți găsi un restaurant cu autoservire, care, la momentul când am fost, era închis – probabil în renovare. Până ajungeți acolo, veți mai găsi un mic panou informativ, câteva leagăne și o expoziție de fotografie – ce-i drept, sunt multe spații destinate artei, regăsindu-se și expoziții de pictură, de desen, de sculptură. Continuând drumul pe porțiunea dreaptă, veți descoperi și o cramă, care, de asemenea, era închisă la momentul când am vizitat salina. Este foarte interesantă intrarea: un butoi imens. Pe această parte dreaptă, cred că va urma să mai extindă salina. La capătul opus restaurantului, se află o Biserică destul de mare, ce poartă hramul Sfânta Varvara și Sfântul Gheorghe. În interiorul bisericii veți găsi și o mică bibliotecă, de unde puteți împrumuta diverse cărți.
Mergând mai departe, veți observa amenajat un decor tematic, iar dacă continuați să mergeți paralel cu ruta descrisă anterior – în stânga și dreapta veți găsi alte expoziții, un patinoar, un loc de fitness, un tobogan gonflabil și un spațiu amenajat cu bănci ca de școală, orientate către un televizor/ecran (un mic cinema pentru copii, în special).
Acum, procedând în aceeași manieră, de mers ca un șarpe, veți ajunge la locul pe unde ați intrat în salină. Aici, mergând înainte, am observat o nouă schimbare – au fost montate niște panouri informative despre alte saline din România ca un fel de arcadă (înainte erau doar niște placarde). Pe acest culoar veți găsi și magazinul de sare, punctul administrativ și veți descoperi și un loc de minigolf și de biliard. La capătul acestui culoar, am descoperit că au făcut o cafenea, în spatele căreia se află și un loc de joacă pentru copii mai micuți.
Partea din stânga este dedicată activităților mai active: un teren de fotbal, un teren de baschet, mese de tenis, air-hockey, teren de volei, teren de tenis/badminton, zonă de karting separată pentru adulți și copii (biciclete cu volan și patru roți), un spațiu de unde poți să cumperi apă/suc, alte câteva leagăne și locuri de joacă pentru copii (fiind foarte multe activități, voi lăsa o poză cu tarifele aferente, pe care le puteți consulta și pe site-ul salinei). Ca o mică remarcă, de la ultima mea vizită, am observat că au mai dispărut din spațiile unde puteai să te mai odihnești: băncile-leagăn au dispărut de tot, acum sunt mai puține mese și bănci.
Impresie per total – Este o salină frumoasă, destul de accesibilă ca preț, care merită să o vizitați, mai ales cu un grup de prieteni sau cu familia, având în vedere multitudinea de activități pe care le puteți desfășura. Vă recomand să încercați acele karturi (15 lei/15-20 minute), mai ales dacă este liber și te poți bucura de ele alături de persoanele cu care ai venit.
Câteva recomandări – Este bine: să vă îmbrăcați bine sau să aveți cu voi o bluză/giacă în plus, întrucât în subteran poate fi destul de răcoare; să vă încălțați adecvat și confortabil (fără tocuri sau încălțăminte care alunecă), deoarece sarea poate fi pe alocuri alunecoasă; să aveți cu voi o sticlă de apă, pentru a vă hidrata; să aveți ceva de ronțăit, în cazul în care vi se face foame și cel mai important, să luați voia bună cu voi și să vă bucurați de experiență.
Puțin despre drumul de întoarcere
Am intrat în salină cu ultimul autobuz de intrare și am ieșit cu ultimul de ieșire (tot la prima clasă) – deci, cred că am stat mai mult de două ore în salină, după care, având în vedere că nu luasem masa de prânz, am decis să opresc în Râmnicu Vâlcea, la restaurantul Hanul Haiducilor. Este un restaurant care servește mâncare tradițională, gustoasă și îmbelșugată, cu un meniu foarte variat din care să alegi (au și mâncare de post mai diversificată), însă prețurile sunt destul de ridicate. După masă, am vrut să testez teoria că traficul s-a mutat pe partea cu Tigveni, iar partea cu Dedulești este mai liberă. Ei bine, teoria s-a adeverit: pe partea de DN7 au rămas mai mult tirurile și foarte puține mașini, ceea ce a făcut ca drumul să fie destul de liber (pe mici porțiuni, se poate merge mai încet și se poate forma o mică aglomerație, dar după ce se depășesc tirurile care merg încet, drumul devine liber). Și cum am trecut prin faimosul loc cunoscut pentru „micii de la Dedulești”, am făcut o oprire și am luat la pachet câțiva din acești râvniți mititei, de la Restaurantul Sibiceanu, care au fost gustoși.
Așadar, cam asta a fost vizita mea neplănuită la Salina Ocnele Mari și traseul aferent, o vizită plăcută, cu mici descoperi noi.
Voi ați vizitat această salină?
Lăsați-vă amprenta!
ALLY
#CurteaDeArgeș #călătorii #Dedulești #ganduri #impresii #jurnal #OcneleMari #RâmnicuVâlcea #SalinaOcneleMari #saline #salineînRomânia #turism #Vâlcea
aparatorul
Amprenta Cuvintelor
